Câţi kilometri de autostradă vor fi inauguraţi în 2016
După ce a terminat anul trecut cu mai puţini kilometri de autostradă decât începuse, drumul electoral al lui Victor Ponta, mai exact lotul 3 din Orăştie-Sibiu fiind închis, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale plănuieşte să inaugureze, în 2016, 95 de kilometri de autostradă, informează Gândul.info.
În multe cazuri este vorba de drumuri ale căror termene de finalizare sunt depăşite cu trei ani. Bugetul Companiei este şi în acest an de aproape un miliard de euro (4,23 miliarde lei) care ar ajunge, potrivit unui calcul simplu, pentru construirea a 200 de kilometri de autostradă sau reabilitarea a 1.800 de kilometri de drum naţional. Cu toate acestea, după 26 de ani, România nu are nici măcar 700 de kilometri de autostradă.
Pentru 2016, din bugetul total de 4,23 miliarde lei, 1,73 miliarde lei sunt pentru construcţia de autostrăzi, 948,8 milioane lei sunt pentru reabilitarea drumurilor naţionale, iar 740,5 milioane lei sunt pentru variantele de ocolire. Pentru reabilitările de poduri şi pasaje pentru drumuri naţionale, CNADNR alocă 145,1 milioane lei, potrivit datelor companiei.
Astfel, în acest an ar putea fi inaugurate loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş-Turda (12,4 km şi respectiv 16,3 km), lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva (21,14 km) şi o parte din loturile 2 şi 4 ale acestui tronson (în lungime de 15 km şi respectiv 22,13 km). Un al tronson care poate fi deschis în acest an, dacă problemele de mediu vor fi rezolvate, este Gilău-Nădăşelu, în lungime de 8,7 km.
În plus, în 2016 sunt planificaţi pentru execuţie 467,2 km de autostradă, constând în lansari de licitaţii, de studii de fezabilitate sau de lucrări. Din aceştia, 169,19 kilometri vor fi autostrăzi în concesiune. Mai exact, este vorba de autostrada de centură a municipiului Bucureşti/sector Centura sud, de 48 km, care ar fi trebuit să fie gata încă din 2013, la fel şi Craiova-Piteşti, de 121,19 km.
Alţi 198,38 km sunt autostrăzi cu finanţare din fonduri europene (Dumbrava-Deva – 71,88 km, Sebeş-Turda – 70 km, Câmpia Turzii-Ogra-Târgu Mureş – 56,5 km).
Citeşte şi Supercamionul lui Ceauşescu
Citeşte şi Ruşii relansează o maşină celebră, o viitoare concurentă directă pentru Dacia
Citeşte şi VIDEO. Maşinile Terminatorului. Cu ce se plimbă Arnold Schwarzenegger pe străzile din Beverly Hills
Autostrăzile cu finanţare de la bugetul de stat au 99,7 km. Este vorba de 3,3 km din secţiunea Bucureşti-Moara Vlăsiei, pe care guvernul anterior promitea că va fi gata tot în 2013. Cu toate acestea, şoferii care vin de la Ploieşti pe autostradă constată că aceasta se termină brusc, lucrările nefiind finalizate deşi autostrada a fost inaugurată în iulie 2012.
Finanţare de la bugetul de stat merge şi spre autostrada Braşov-Borş, secţiunea Suplacu de Barcău-Borş – 60,25 km, Gilău-Nădăşelu – 8,7 km, Nădăşelu-Mihăieşti – 16,8 km, finalizare lucrări Câmpia Turzii-Gilău – 0,32 km, Comarnic-Braşov/ sector Comarnic-Predeal şi Predeal-Cristian şi drumul de legătură – 10,3 km).
Din suma de 1,73 miliarde lei alocată pentru construcţia de autostrăzi în 2016, cele mai mari fonduri sunt pentru Coridorul IV (654 milioane lei): 453,55 milioane lei pentru autostrada Sibiu-Nădlac şi 196,5 milioane lei pentru autostrada Cernavodă-Constanţa. Alti 574,9 milioane lei vor fi prevăzuti pentru autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea, iar 210 milioane lei pentru autostrada Bucureşti-Braşov. Pentru tronsonul de autostradă Sebeş-Turda vor fi bugetati 246,5 milioane lei.
Cele 1,73 miliarde de lei alocate construcţiei de autostrăzi sunt: de la bugetul de stat (563,88 milioane lei), din fonduri externe nerambursabile postaderare, aferente cardului financiar 2014 – 2020 POIM (698,9 milioane lei), fonduri externe nerambursabile postaderare, aferente POS-Transport 2007-2013 (374,2 milioane lei), cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă – credite externe de la BEI şi BERD (49,27 milioane lei) şi din fondurile externe nerambursabile preaderare (ISPA) – 43,78 milioane lei.
Citeşte şi VIDEO. Uită de benzină sau motorină. S-a inventat maşina care merge cu apă, oţet şi cola
Citeşte şi Când vor funcţiona radarele fixe de pe DN 1? Avem răspunsul Poliţiei Române
2,4 centrimetri de autostradă pe cap de locuitor
România deţine cea mai mică reţea de autostrăzi pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Doar 2,4 centimetri de autostradă pe cap de locuitor, de trei ori mai puţin decât bulgarii şi de opt ori mai puţin decât germanii. Datele reies din calculele gândul pe baza ultimelor informaţii Eurostat.
Cu o companie pentru drumuri şi autostrăzi cu un buget anual de aproape 1 miliard de euro, de ce nu avem totuşi şosele în România?
Contracte cu dedicaţie, supraevaluări de costuri, plăţi pentru lucrări inexistente sunt doar câteva dintre motivele pentru care astăzi, după 26 de ani de la Revoluţie, nu avem nici măcar 700 de kilometri de autostradă.
În premieră în ultimii ani, nu procurorii, ci un angajat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a vorbit despre corupţia din Compania care are în administrare cei 15.665 de kilometri de drum naţional şi 695 de autostradă.
„Dacă se ia şpagă în CNADNR? Eu am informaţii de următorul tip. Sunt directori care au case mai mari decât Versailles-ul şi care au lucrat toată viaţa lor la stat. Mai e o problemă. Au gestionat contracte care şi-au mărit valoarea de la un milion de euro la 10 milioane de euro, au contracte pe nişte caiete de sarcini doar la anumite firme, adică erau făcute caiete de sarcini mănuşă, pentru anumite firme. (…) Mă uit un pic la cum e făcut caietul de sarcini şi pot să spun cu o probabilitate de 70-80% cine câştigă un contract. Şi vă spun dumnevoastră acum că am precizat în anumite cazuri cu mult înainte cine o să câştige şi s-a confirmat”, a declarat, pentru gândul, Alin Goga, director adjunct de investiţii la Regionala Craiova a CNADNR.
Citeşte şi Cele mai prost vândute modele de Dacia în anul 2015
Citeşte şi STUDIU. Află care este cel mai mare ”duşman” al condusului. VIDEO
Citeşte şi Dispar motoarele 1.4 TSI şi 1.6 TDI. Cu ce la înlocuieşte Volkswagen
Evoluţia anuală a numărului de kilometri de autostradă inauguraţi în România:
1972: 98 km
1987: 18 km
2004: 97 km
2007: 50 km
2009: 42 km
2010: 10 km
2011: 50 km
2012: 164 km
2013: 116 km
2014: 22 km
2015: 12 km, închişi 22
Citeşte şi VIDEO. Uită de benzină sau motorină. S-a inventat maşina care merge cu apă, oţet şi cola
Citeşte şi Care sunt cele patru tipologii de şoferi români periculoşi la volan