Câte supercar-uri au înmatriculat românii în luna iulie, potrivit DRPCIV?

Autor: Ionuț Vîlciu 14 aug. 2024 Știri auto

Cele mai noi date oferite de DRPCIV ne arată câte supermașini au fost înmatriculate în luna iulie a acestui an. Ce mașini exclusiviste au fost în topurile românilor?

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a făcut publice datele referitoare la înmatriculările de automobile din luna iulie a acestui an. Am aruncat o privire asupra acestora pentru a vedea câte supercar-uri au fost înmatriculate în perioada 1 iulie – 31 iulie 2024.

Când vorbim despre supermașini ne gândim automat la Ferrari, Lamborghini sau Porsche, dar am inclus și câteva mențiuni onorabile, mașini sport și foarte puternice, care dau dovadă de performanțe demne de un supercar.

Nu mai puțin de 14 exemplare Ferrari au fost înmatriculate în România în decursul lunii trecute. Dintre acestea, 5 au fost Purosangue, 3 modele 296 GTB, 2 SF90 Spider, 2 Roma și un 812 Superfast.

Lista înmatriculărilor de supercar-uri a lunii iulie

Dacă ne uităm în tabăra taurilor, doar trei exemplare Lamborghini au fost înmatriculate în iulie. Avem pe listă un Revuelto, noul supercar de top de la Lamborghini, dar și două modele Huracan. Acesta din urmă va fi înlocuit în curând de un nou model cu motor V8 hibrid.

Doar 5 exemplare Porsche 911 au fost înmatriculate în iulie, printre care și un 911 S/T, o ediție specială construită în doar 1963 de exemplare. Putem menționa și două 718 Spyder RS și un 718 Cayman GT4 RS. Pe liste am remarcat și două exemplare Rolls-Royce Cullinan, un Rolls-Royce Spectre, un Bentley Bentayga Azure V8.

Remarcăm că modelele BMW M încă se bucură de succes, cu 6 exemplare M3 înmatriculate, 4 de M4, 6 M2-uri, un X3 M Competition, 6 exemplare X5 M Competition și 7 unități X6 M Competition. De asemenea, vârful de gamă al SUV-uri M, anume modelul XM, a înregistrat 4 exemplare înmatriculate.

Lista de supercar-uri a fost completată de un exemplar Ford GT și de un Mercedes-AMG GT 63 S E-Performance.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide