Câte mașini s-au înmatriculat în UE, în primele 11 luni ale anului. Pe ce loc se află România
Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) a prezentat datele despre numărul mașinilor înmatriculate în Uniunea Europeană, în primele 11 luni ale anului 2021.
Înainte de datele pe întreg anul, ACAROM anunță înmatriculările din noiembrie. Astfel, înmatriculările de autoturisme noi în U.E au scăzut cu 20,5% față de noiembrie 2020. Totalul a fost de 713.346 de unități.
În total, aproximativ 8.904.900 de mașini noi au fost înmatriculate în primele 11 luni ale anului 20221, înregistrând o scădere de doar 0,04% față de perioada similară din 2020.
În unele țări s-au înmatriculate mai multe mașini în 2021, spre deosebire de 2020. Pe plus au fost Italia (+8,6%), Spania (+3.8%), Franța (+2.5%), în timp ce în Germania s-a înregistrat o scădere de 8,1%.
Câte autoturisme noi s-au înmatriculat în România
Potrivit acarom.ro, România se află pe locul 14 în Uniunea Europeană, cu un volum de 109.350 de autoturisme noi înmatriculate, înregistrând o scădere de 0,9% față de perioada ianuarie – noiembrie 2020.
În ceea ce privește producătorii auto, grupul Volkswagen a vândut cele mai multe mașini noi în 2021 – 2.271.557 de unități, având o creștere de 0,5%. În top urmează grupul STELLANTIS, cu 2.201.337 de unități, în creștere cu 0,8%.
Top trei este completat de Grupul Renault, cu 981.771 de unități, în scădere cu 10,9%.
Dacia a vândut 366.783 de unități, în scădere cu 0,3% față de aceeași perioadă a anului 2020. În schimb, Ford a comercializat 488.537 de mașini, în scădere cu 17,4% față de 2020.