Câte amenzi de rovinietă poți primi într-o lună? În cât timp se prescrie amenda de rovinietă

Autor: Radu Țuțulan 07 aug. 2024 Știri auto
Câte amenzi de rovinietă poți primi într-o lună? În cât timp se prescrie amenda de rovinietă

Legea din România stabilește că, în anumite condiții, unele sancțiuni primite de șoferi pot fi anulate. De asemenea, în ceea ce privește taxa de drum, un conducător auto nu poate fi sancționat de mai multe ori. Așadar, câte amenzi de rovinietă poți primi într-o lună și în ce situații poți cere anularea acestora?

În urmă cu mai mulți ani, conducătorii auto care nu aveau achitată taxa de drum primeau amendă de fiecare dată când erau surprinși de o cameră de rovinietă.

Astfel, au fost cazuri în care șoferii au primit zeci de sancțiuni în decursul a câteva săptămâni.

Câte amenzi de rovinietă poți primi într-o lună?

Actuala lege stabilește că un șofer nu poate fi sancționat de mai multe ori pentru aceeași abatere.

Astfel, dacă a fost surprins o dată că a circulat fără rovinietă, nu va mai fi amendat pentru aceeași abatere decât după ce este înștiințat de autorități cu privire la primirea sancțiunii.

În intervalul de la data săvârșirii contravenției până la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul”, se precizează OG 15/2002.

Astfel, chiar dacă un șofer e înregistrat de mai multe ori că circulă fără rovinietă, va primi o singură sancțiune. Dar numai până când este înștiințat cu privire la amendă.

Din momentul în care  proprietarul mașinii primește prin poștă amenda, autoritățile vor avea dreptul să-l sancționeze din nou dacă e surprins fără rovinietă.

Amenda de rovinietă nu poate fi emisă la un interval mai mare de 4 luni din momentul în care a fost constatată abaterea. Astfel, dacă ne raportăm la acest termen maxim, un șofer nu poate primi mai mult de două amenzi de rovinietă într-un an.

Cât este amenda pentru rovinietă

Amenda pentru cei care circulă cu un vehicul pentru care e obligatorie achitarea taxei de drum e cuprinsă între 250 și 500 de lei.

Dar, poate ajunge și la 4.500 de lei, pentru camioanele de mare tonaj.

Valabilitatea rovinietei poate fi verificată pe site-ul Companiei Naționale de Drumuri (CNAIR).

La secțiunea „verificare rovinietă” introduci numărul de înmatriculare și seria șasiului, apoi apeși pe „CAUTĂ”. Astfel, vei afla data la care a fost plătită și când expiră taxa de drum.

Unde sunt amplasate camere de rovinietă

Drumurile și localitățile unde sunt amplasate camere de rovinietă:

  • Județul Arad:
    • DN7 – Nădlac
    • DN79 – Arad
    • Nădlac II (Autostrada A1)
    • Turnu
  • Județul Argeș:
    • DN65 A – Buzoești
  • Județul Bacău:
    • DN11 – Sănduleni
    • DN15 – Garleni
    • DN2 – Nicolae Bălcescu (cameră rovinietă dublă)
  • Județul Bihor:
    • DN1 – Oșorhei
    • Săcuieni
  • Județul Bistrița-Năsăud:
    • DN17 – Tiha Bârgăului
  • Județul Botoșani:
    • DN29 – Baisa
  • Județul Brașov:
    • DN1 – Timișul de Sus
    • DN1 – Sercaia
    • DN11 – Lunca Calnicului
    • DN11– Harman (cameră rovinietă dublă)
    • DN73 – Râșnov
  • Județul Brăila:
    • DN21 – Bărăganul
    • DN22 – Movila Miresii
    • DN2B – Lacu Sărat
  • Județul Buzău:
    • DN2 – Mărăcineni (cameră rovinietă dublă)
  • Județul Caraș-Severin:
    • DN6 – Mehadia
    • DN58 – Soceni
    • Naidăş
  • Județul Călărași:
    • DN3 – Cuza Vodă
  • Județul Cluj:
    • Autostrada A3 – Gilău (cameră rovinietă dublă)
    • DN75 – Mihai Viteazu
    • DN1 – Vâlcele (cameră dublă)
    • DN1C – Jucu
  • Județul Constanța:
    • DN38 – Movilița
    • Negru Vodă
    • Ostrov
  • Județul Covasna:
    • DN12 – Sfântu Gheorghe
  • Județul Dâmbovița:
    • Autostrada A1 – Petrești (cameră dublă)
    • DN71 – Ulmi
  • Județul Dolj:
    • DN6 – Coșoveni
    • DN55 – Bratovoești
    • DN56 – Podari
    • DN65 – Pielești
  • Județul Dolj:
    • frontieră Bechet,
    • frontieră Calafat
  • Județul Galați:
    • DN25 – Sendreni
    • DN26 – Vânători
    • DN24 – Cosmești
  • Județul Giurgiu:
    • DN5 – Călugăreni (cameră dublă)
    • frontieră Giurgiu
  • Județul Harghita:
    • DN12 – Sandominic
    • DN13A – District Harghita
  • Județul Hunedoara:
    • DN66 – Bacia
    • DN7 – Săcămaș
  • Județul Ialomița:
    • Autostrada A2 – Fetești (cameră dublă)
    • DN2A – Giurgeni
  • Județul Iași:
    • DN2 – Moțca
    • DN28 – Lețcani (cameră dublă)
    • DN24 – Popricani
  • Județul Ilfov:
  • Județul Maramureș:
    • DN18 – Moisei;
  • Județul Mehedinți:
    • Porțile de Fier I;
  • Județul Mureș:
    • DN15 – Sangeorgiu de Mureș
    • DN13 – Bălăușeri
  • Județul Neamț:
    • DN15 – Vaduri
    • DN15 – Călugăreni
  • Județul Prahova:
    • DN1 – Bărcănești/Românești (cameră dublă)
    • DN72 – Bratasanca
    • DN1B – Albești (cameră dublă)
    • DN1A – Măneciu
  • Județul Satu Mare:
    • DN19 – Decebal
  • Județul Sălaj:
    • DN 1F – Românași
  • Județul Suceava:
    • DN2 – Iacobești
    • DN17 – Vamă
  • Județul Teleorman:
    • DN6 – Drăgănești Vlașca
  • Județul Timiș:
    • DN59 – Jebel
    • DN6 – Sânnicolau Mare
    • DN69 – Orțișoara
  • Județul Timiș:
    • frontiera Cenad
  • Județul Timiș:
    • frontiera Lungă
    • frontiera Vălcani
  • Județul Tulcea:
    • DN22A – Cataloi
  • Județul Vaslui:
    • DN24 – Crasna
    • DN24B – Râșești
  • Județul Vâlcea:
    • DN64 – Ionești
    • DN67 – Budești
    • DN7 – Călimănești/Seaca
  • Județul Vrancea:
    • DN23 – Vulturu.

Cât costă rovinieta în 2024

În 2024, rovinieta are prețuri diferite în funcție de tipul de vehicul pentru care se achiziționează și de perioada de valabilitate a acesteia.

CNAIR a actualizat prețurile și a introdus rovinieta de o zi pentru vehiculele mici.

Pentru autoturisme, prețul unei roviniete va fi:

  • 1 zi – 2.5 euro
  • 10 zile – 3.3 euro
  • 30 de zile – 5.3 euro
  • 60 de zile – 8.4 euro
  • 12 luni – 28 euro.

Pentru vehiculele de transport marfă de până în 3.5 tone, tarifele vor fi:

  • 1 zi – 8.6 euro
  • 10 zile – 11.5 euro
  • 30 de zile – 18.2 euro
  • 60 de zile – 28.8 euro
  • 12 luni – 96 euro.

Pentru vehiculele de transport marfă de peste 3.5 tone, taxa de drum va fi:

  • 1 zi – 4 euro
  • 10 zile – 16 euro
  • 30 de zile – 32 euro
  • 12 luni – 320 euro.

Aceleași costuri sunt valabile și pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto).

Pentru vehiculele de transport marfă de peste 7.5 tone, rovinieta va costa:

  • 1 zi – 7 euro
  • 10 zile – 28 euro
  • 30 de zile – 56 euro
  • 12 luni – 560 euro.

Aceleași costuri sunt valabile și pentru vehiculele de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto).

Pentru vehiculele de transport marfă de peste 12 tone, cu cel puțin 3 axe, vinieta va costa:

  • 1 zi – 9 euro
  • 7 zile – 36 euro
  • 30 de zile – 72 euro
  • 12 luni – 720 euro.

Pentru vehiculele de transport marfă de peste 12 tone, cu cel puțin 4 axe, taxa de drum va fi:

  • 1 zi – 11 euro
  • 7 zile – 55 euro
  • 30 de zile – 121 euro
  • 12 luni – 1210 euro.

În cât timp se prescrie amenda de rovinietă

Compania Națională de Drumuri (CNAIR) are peste 100 de camere care monitorizează drumurile naționale, europene și autostrăzile din toată țara.

Acestea detectează, cu ajutorul numărului de înmatriculare, vehiculele pentru care nu s-a plătit rovinieta.

Dacă în termen de 4 luni de când s-a constatat încălcarea legii, proprietarul mașinii nu a primit amenda, sancțiunea se prescrie. Iar dacă această amendă e primită mai târziu de aceste 4 luni, se poate cere anularea ei.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide