Cât timp pot susține Ford și Dacia șomajul tehnic. Scenariul apocaliptic
Ford a anunțat marți întreruperea producției la fabrica din Craiova, iar Dacia a luat aceeași decizie 24 de ore mai târziu. Din 19 martie, aproape 20.000 de oameni intră în șomaj tehnic. Dar cât timp pot susține Ford și Dacia șomajul tehnic?
Este o întrebarea legitimă, în condițiile în care companiile, chiar și cele mai mari, nu au resurse infinite, iar efectele epidemiei de coronavirus sunt departe de a fi atins apogeul. Dacia abia a anunțat astăzi (18 martie – n.r.) întreruperea producției, dar Ford a făcut-o cu o zi mai devreme și deja și-a făcut calculele. Potrivit ministrului Finanțelor, Florin Câțu, reprezentanții Ford sunt în discuții cu autoritățile pentru a găsi soluții pentru plata muncitorilor în cazul în care criza se prelungește.
Potrivit lui Florin Câțu, Ford va putea plăti muncitorii doar pe o perioadă de două săptămâni. „Suntem în discuţii cu Ford cum putem să ajutăm după aceea. Intenţia noastră este ca nicio companie, pe cât posibil, să nu fie afectată permanent în această perioadă, să susţinem toată industria să putem să trecem peste. Am un mesaj pentru celelalte companii care o duc mai bine în această perioadă şi sunt câteva companii care o duc mai bine: să-şi plătească impozitele la timp, pentru că acele impozite le vom redistribui către acele sectoare din economie care nu o duc foarte bine”, a spus Cîţu.
Guvernanții spun că sunt pregătiți chiar și pentru un scenariu apocaliptic, în care până la un milion de oameni vor intra în șomaj tehnic.
„Ne-am pregătit şi ştim. Am făcut calcule, chiar pentru 500.000 – un milion de oameni care să intre în şomaj tehnic. Dacă se va ajunge acolo, eu sper să nu se ajungă, avem facilităţi şi pentru companii să reţină oamenii, dacă se poate. Acolo unde pot să reţină oamenii îi vom scuti de plata impozitelor. Încercăm să facem pentru companii o motivare să nu trimită toţi oamenii în şomaj tehnic, ca să poată să se reorienteze”, a declarat ministrul de Finanţe.