Cât plătești impozit pentru un SUV hibrid? Exemplu: Hyundai Tucson, cel mai căutat model în 2022

Autor: Ionuț Vîlciu 27 oct. 2022 Știri auto

Hyundai Tucson este un SUV hibrid foarte popular, care se bucură de vânzări foarte bune în România, dar și în Europa. Proprietarii acestor mașini plătesc doar câțiva lei pentru impozitul anual. Cum este posibil acest lucru?

Cea mai nouă generație de Hyundai Tucson a fost lansată în anul 2020. SUV-ul se bucură de o popularitate mare. Modelul coreean oferă spațiu mare, practicabilitate, dar și o gamă largă de opțiuni și motorizări.

Clienții pot alege să își configureze propriul Tucson în diferite moduri, cu diferite motoare. Gama include motoare pe benzină, dar și variante hibrid. Două dintre motoarele oferite de Hyundai pentru Tucson nu au o componentă electrică. În rest, fiecare motor este cel puțin mild-hybrid.

De ce impozitul pentru acest SUV hibrid este atât de mic?

Noi ne vom concentra pe motoarele care integrează și o parte de propulsie electrică. În gama de motorizări pentru Hyundai Tucson, toate trenurile de rulare incorporează un motor de 1,6 litri, pe benzină.

Astfel, Tucson are trei versiuni de motoare electrificate din care se poate alege. Primul este motorul de 1,6 litri mild-hybrid, care oferă 180 de cai putere. Următorul este varianta full hybrid. Aceasta nu se încarcă de la priză. Sistemul are în componența sa un motor pe benzină, tot de 1,6 litri, și un motor electric. Nefiind un hibrid plug-in, bateria nu este foarte mare, ea măsurând doar 1,49 kWh. Puterea totală a sistemului este de 230 de cai.

Ultimul, dar nu cel din urmă, este sistemul plug-in hybrid. Acesta se încarcă de la priză, având o baterie mult mai mare, de 13,8 kWh. În total, sistemul hibrid produce 265 de cai putere și 350 Nm cuplu.

Partea cea mai bună a acestor motorizări este că impozitul este minuscul. Dat fiind faptul că hibridele, fie că sunt mild, full sau plug-in, primesc o reducere de 95% la impozit, taxele sunt mici. La un calcul simplu, o mașină cu motor de 1,6 litri este impozitată cu 64 de lei. Fiind niște motorizări hibridizate, costurile scad cu 95%. Acest lucru înseamnă că impozitul pentru acest SUV hibrid este de doar 3,2 lei pe an.

Este o sumă neglijabilă, iar eficiența acestor motoare se poate vedea și la pompă. Dat fiind faptul că există un ajutor electric, va fi utilizată mai puțină benzină, scăzând costurile de exploatare.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Hyundai


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide