Cât costă abonamentul comun pentru linia de tren Gara de Nord
În București va fi disponibil, în curând, abonamentul comun care integrază linia de tren Gara de Nord – Otopeni cu metroul şi cu transportul public de suprafaţă, potrivit unui proiect adoptat de Consiliu General al Capitalei.
În proiectul de hotărâre nu se arată începând de când va fi implementat acest abonament.
Abonamentul comun suprafaţă-metrou-feroviar va avea următoarele preţuri:
20 de lei pentru 24 de ore;
40 de lei pentru 72 de ore;
210 lei pentru o lună;
1.100 de lei pentru şase luni;
2.000 de lei pentru 12 luni.
Abonamentele suprafaţă-feroviar sau metrou-feroviar vor avea umătoarele preţuri:
140 de lei pentru o lună;
800 de lei pentru şase luni;
1.400 de lei pentru 12 luni.
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că începând cu 15 februarie anul acesta, vor exista bilete şi abonamente care integrează linia de tren Gara de Nord – Otopeni cu metroul şi cu transportul public de suprafaţă.
”În urma discuţiilor dintre Primăria Capitalei prin ADI Transport Public Bucureşti Ilfov, Ministerul Transporturilor şi Metrorex, din 15 februarie vom avea bilete şi abonamente care integrează linia de tren Gara de Nord – Otopeni cu metroul şi cu transportul public de suprafaţă. Este un pas mic în conceptul trenului metropolitan, ca parte a transportului public din zona Bucureşti – Ilfov”, a scris la inceput de februarie pe Facebook Nicuşor Dan.
Turiştii care ajung în Aeroportul Otopeni vor avea la dispoziţie un bilet unic de 20 de lei pe zi sau un bilet de 40 de lei pentru trei zile, care le oferă acces complet la transportul public de suprafaţă, metrou şi tren de la Gara de Nord la Otopeni”, a mai transmis primarul general.
Potrivit primarului Nicușor Dan, integrarea tarifară a transportului public ”e un lucru firesc, care există deja în majoritatea zonelor metropolitane ale capitalelor europene”. ”Reamintesc că anul trecut am introdus în Bucureşti biletul unic STB – Metrorex şi abonamentele comune STB – Metrorex, pentru oricine doreşte să folosească ambele modalităţi de transport public din Capitală”, a mai transmis Nicuşor Dan.