Carlsson Aigner CK65 Eau Rouge

Autor: Andrei Nan 27 sept. 2007 Știri auto

Specialistul în materie de tuning pentru modelele Mercedes şi-a unit forţele cu producătorul de accesorii din piele Etienne Aigner pentru a crea un proiect cu totul deosebit. Bazat pe Mercedes CL, Carlsson Aigner CK65 "Eau Rouge" este o bijuterie în materie de mşini, atât din punct de vedere al designului, cât şi al performanţelor.

Efectul cromatic al caroseriei, obţinut prin utilizarea a două culori în contrast, roşu şi negru, dă o notă aparte întregii imagini de ansamblu a maşinii. Efect care este ajutat cu brio de spoilerul frontal în care este integrat elegant un difuzor aerodinamic. Spatele maşinii nu arată doar bine, dar oferă şi o îmbunătăţire a manevrabilităţii prin utilizarea unui alt difuzor aerodinamic. Profilul este dominat de uriaşele jante de 21", din aliaj, faţă de jantele de serie, acestea fiind mai uşoare de 50%, ceea ce duce şi la o manevrabilitate mai ridicată.

Interiorul maşinii este "preparat" de producătorul de accesorii din piele Etienne Aigner, oferind o combinaţie de piele Aigner şi Alcantara Aigner. Întreg habitaclul maşinii a fost redesenat pentru a se ridica şi mai mult nivelul ergonomiei şi confortului.

În ceea ce priveşte motorizarea, Carlsson Aigner CK65 "Eau Rouge" este echipat cu un motor V12 care dezvoltă 700 CP şi 1.100 Nm. Graţie acestor valori, maşina este capabilă să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 3,9 secunde, iar viteza este limitată electronic la 320 km/h.

Carlsson Aigner CK65 "Eau Rouge" va fi fabricată în doar 10 exemplare, iar preţul pentru Germania va porni de la 365.000 euro.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide