Care sunt zonele în care de luni vei avea nevoie de anvelope de iarnă
Meteorologii au anunțat răcirea accentuată a vremii, astfel că în anumite zone ale țării, de mâine vei avea nevoie de anvelope de iarnă pentru a putea circula. Conform Codului Rutier, anvelopele de iarnă sau cele allseason sunt obligatorii atunci când drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de perioada anului. Prin urmare, dacă eşti surprins de aceste fenomene meteo cu anvelopele de vară rişti o amendă de până la 2.900 de lei.
Pentru a scăpa de amendă, anvelopele de iarnă şi cele allseason trebuie să fie inscripţionate corespunzător cu marcajul M+S, M&S sau M.S., M şi S fiind abrevieri pentru Mud (noroi) şi Snow (zăpadă). În caz contrar, fapta este considerată contravenţie de gravitate maximă, fiind încadrată în clasa a patra de amenzi (sancţionată cu amendă între 9 şi 20 de puncte). La o valoare actuală de 145 de lei pentru punctul de amendă, aceasta se traduce într-o amendă cuprinsă între 1.305 lei şi 2.900 de lei. Ca măsură suplimentară, Codul Rutier prevede, pe lângă pedeapsa amenzii, şi reţinerea certificatului de înmatriculare până la remedierea situaţiei.
Meteorologii avertizează că, începând de luni de la ora 7.00, vremea va fi rece, vor apărea ninsorile la munte, în nord şi în centru, dar se va semnala şi polei şi vânt puternic. Frigul și fenomenele meteo se vor extinde treptat și spre zona de sud. Iată care sunt zonele în care vei avea nevoie de anvelope de iarnă.
Potrivit unei informări meteo transmise duminică, începând de luni de la ora 7.00 până marţi la ora 10.00 apar ninsorile la munte, în nord şi în centru, dar şi depunerile de polei, intensificările vântului şi vremea rece. Aria precipitaţiilor va cuprinde regiunile din vestul, nordul şi centrul ţării.
În Maramureş, Transilvania, nordul Crişanei şi al Moldovei treptat vor predomina ninsorile şi local, mai ales după orele amiezii, se va depune strat de zăpadă. În Banat, în sudul Crişanei şi în centrul şi sudul Moldovei la început va ploua, apoi se vor semnala precipitaţii mixte.
În cursul nopţii de luni spre marţi (2/3 decembrie) şi în dimineaţa zilei de marţi, precipitaţii slabe sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare se vor semnala şi în regiunile sudice. Local vor fi depuneri de polei. La munte va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpaţii Occidentali şi în nordul Orientalilor.
Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Intensificări trecătoare ale vântului vor fi pe spaţii mai mici şi în celelalte zone, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.
În prima parte a săptămânii, vremea se va menţine rece mai ales dimineaţa şi noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.