Care sunt riscurile când conduci cu șlapi în picioare

Publicat: 21 08. 2020, 15:18

Un studiu recent realizat în Olanda ne arată care sunt riscurile atunci când conduci cu șlapi în picioare. Aceștia pot aluneca din picioare, pot intra sub pedale sau vă pot împiedica să apăsați pedalele cu suficientă forță pentru a frâna rapid.

Sunt comozi, iar în perioadele călduroase ale verii par încălțămintea ideală. Nu și pentru conducerea unei mașini, însă, după cum o arată studiile de siguranță rutieră. Cu toate acestea, un număr mare de șoferi au condus cel puțin o dată în timp ce erau încălțați cu șlapi (dacă se poate spune „încălțați” în acest caz).

Trebuie precizat din start că nu este câtuși de puțin ilegal să conduci cu șlapi în picioare, dar trebuie să fii conștient că purtarea acestora îți poate afecta stilul de conducere și chiar siguranța la volan. Potrivit unui studiu realizat de olandezi, aproape jumătate din șoferi au condus cel puțin o dată în șlapi, iar asta indiferent dacă e vorba de șoferi sau de șoferițe.

Riscurile când conduci cu șlapi: Bărbații tineri sunt cei mai afectați

Același studiu arată că tinerii conduc mult mai des încălțați în șlapi decât cei care au o vârstă de peste 45 de ani. Nici nu e de mirare, dat fiind că persoanele în vârstă nu se încalță aproape deloc cu șlapi. Ceea ce este interesant, însă, este că cei care poartă șlapi la volan sunt conștienți că nu fac un lucru bun.  Nu mai puțin de 80,8% dintre cei chestionați sunt de acord că șlapii afectează siguranța.

Adesea, cei care poartă șlapi la volan au fost împiedicați să acționeze corect pedalele, iar 7,4% dintre ei spun că au produs un accident din cauză că purtau șlapi. Procentul celor care au produs accidente cu șlapi în picioare este semnificativ mai mare în cazul bărbaților – 12,1% dintre ei față de 2,7% în cazul femeilor. În alte 8,9% din cazuri purtarea șlapilor nu a dus la producerea unui accident, dar șoferii au fost nevoiți să oprească din cauza papucilor.

Dacă în România purtarea șlapilor nu este sancționată de legislație, nu același lucru este valabil în alte țări. În Marea Britanie, spre exemplu, purtarea șlapilor poate atrage o amendă de până la 5.000 de lire.

sursa: Autoblog