Care este și cât costă mașina de buget ideală pentru România. Raport excelent calitate-preț
Producătorii de automobile prezenți pe piața locală pun la dispoziția clienților oferte atractive, între aceștia numărându-se și Renault. Importatorul oficial în România al mărcii franceze a pregătit diverse promoții pentru anumite modelele din gamă. Unul dintre cele mai populare automobile în țara noastră este Clio, iar fanii modelului de clasă mică îl pot achiziționa acum la un preț foarte avantajos prin programele de finanțare Renault Finance și Rabla 2022.
Cât costă Renault Clio prin Rabla 2022?
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
Renault vine în această perioadă cu o serie de oferte pentru cinci dintre cele zece modele disponibile la vânzare pe piața locală. Una dintre cele mai atractive oferte prin programul Rabla 2022 vizează un model extrem de popular în rândul clienților din România.
Este vorba despre Clio, hatchback-ul de segment B, care în acest an împlinește 32 de ani de la debut. Ajunsă la cea de-a cincea generați, subcompacta franceză oferă standard pachete ce includ echipamente moderne. Gama de motorizări este și ea gândită pentru un public cât mai larg. În plus, noul Clio oferă și o versiune echipată cu un sistem de propulsie hibrid E-Tech,
Pe piața românească, cel mai accesibil Renault Clio pornește de la 13.580 de euro cu TVA inclus. Acesta este valabil pentru versiunea Authentic echipată cu motorul pe benzină SCe 65 și cutie de viteze manuală cu 5 trepte.
Mașina vine standard cu aer condiționat manual, asistență la menținerea benzii de rulare și lumini față și spate full LED. Din ofertă mai fac parte Cruise-Control, oglinzi electrice și încălzite, sistem recunoaștere indicatoare rutiere și senzori de ploaie și de lumină.
Modelul este disponibil și prin programele de finanțare Renault Finance și Rabla 2022. În acest caz, prețul scade până la 9.800 de euro. Dacă optezi pentru programul de creditare Renault Smart, rata lunară va fi 599 de lei. Aceasta implică un avans de 25% și o perioadă de creditare de 60 de luni.
Cel mai scump Renault Clio este varianta RS Line în varianta TCe 140 cu transmisie manuală cu 6 rapoarte. Prețul acestei versiuni este de 20.330 de euro. Dacă optezi pentru cumpărarea prin credit, va trebui să achiți un avans de 25%, iar rata lunară va fi de 1.141 de lei timp de 60 de luni.