Mazda crede că are răspunsul la problema setării poziției la volan. Producătorul japonez are un sistem care reglează automat poziția optimă, în funcție de fizionomia șoferului.
O poziție corectă a șoferului pe scaun este esențială din mai multe motive. Pe primul loc trebuie să se afle siguranța. Orice instructor de siguranță de la o academie de condus defensiv vă va spune că unghiul corect al picioarelor față de pedale sau poziția corectă a corpului și a volanului reprezintă aspecte care nu vor trebui neglijate.
Producătorul japonez consideră că a găsit soluția prin care șoferii vor avea mereu poziția ideală la volan. Nobuaki Tabata, managerul de program al diviziei de dezvoltare a sistemelor integrate și echipa sa au dorit să abordeze faptul că, într-adevăr, cei mai mulți șoferi nu știu cum să obțină cea mai bună poziție de condus pentru ei înșiși. Folosind recunoașterea facială și o tehnologie de ultimă generație, procesul oferă recomandări personalizate pentru a maximiza atât confortul, cât și siguranța.
Cercetătorii Mazda au descoperit recent că mai puțin de 50% dintre șoferi se poziționează corect pentru confort, siguranță și control al vehiculelor. Soluția este sistemul de personalizare pentru șofer.
Sistemul utilizează o cameră video orientată spre șofer pentru a activa tehnologia de estimare a fizionomiei. După ce șoferul și-a introdus manual înălțimea cu ajutorul dispozitivului de comandă, sistemul calculează și oferă cea mai bună poziționare pentru persoana respectivă pe baza poziției ochilor. Desigur, șoferul poate anula și modifica poziția dacă dorește.
Atunci când șoferul oprește motorul și decuplează centura de siguranță, scaunul și volanul se resetează și se activează automat pentru a-i permite șoferului să iasă mai ușor din mașină.
„Am dezvoltat această funcție folosind o cantitate mare de date”, explică Tabata. „Odată ce recunoașterea facială a identificat șoferul, sistemul, pe baza estimării fizionomiei noastre, poate sugera modul în care ar trebui ajustată poziția scaunului. Este ca și cum l-ar antrena pe șofer pe baza experienței producătorului”, declară Nobuaki Tabata.