Care este motivul pentru care grecii au închis cinci puncte de trecere a frontierei
Directorul Biroului de turism al Greciei din România (EOT) a explicat care este motivul pentru care grecii au închis cinci puncte de trecere a frontierei și au lăsat numai unul deschis. Românii au sperat că vor putea avea parte de o vacanţă cât se poate de liniştită în Grecia şi anul acesta, chiar dacă epidemia de coronavirus nu a fost eradicată complet.
Autorităţile din Grecia au închis nu mai puţin de 5 din cele 6 puncte de trecere a frontierei rutiere cu Bulgaria, ceea ce a dus la formarea unor cozi kilometrice de mașini la singurul punct de trecere rămas operațional, Kulata – Promachonas. Într-o altă știre care a isterizat România, toți cei 200 de turişti români care au ajuns miercuri în Creta la bordul unui avion au fost testaţi pentru coronavirus chiar dacă avea deja completat formularul obligatoriu.
Ce spun grecii despre motivul pentru care au închis cinci din cele șase puncte de trecere a frontierei cu Bulgaria
Georgios Stafylakis, directorul Biroului de turism al grecilor în România, a precizat că serviciile elene de protecţie civilă au de fiecare dată ultimul cuvânt în astfel de situaţii, iar decizia le aparţine în totalitate.
”Criza epidemiologică a creat date noi şi condiţii inedite pentru turism. În acest context, toţi cei implicaţi in industria ospitalităţii, antreprenori dar şi turişti deopotrivă suntem nevoiţi să ne adaptăm. Turismul trebuie să continue. Trebuie protejat dreptul fiecăruia la muncă, la creativitate, la bucuria vieţii. Grecia şi-a asumat marea provocare de a gestiona această situaţie dificilă şi de a-şi deschide graniţele pentru turişti şi şi-a asumat responsabilitatea de a asigura siguranţa tuturor călătorilor. În acest efort, serviciile de protecţie civilă elene au primul cuvânt şi principala responsabilitate de a asigura călătorilor străini acelaşi nivel de siguranţă pe care l-au obţinut pentru cetăţenii greci în lunile anterioare. Gestionarea acestei situaţii fără precedent este un proces dinamic în care autorităţile au dreptul să modifice sau să ajusteze măsurile pentru a se asigura menţinerea unui nivel maxim de siguranţă pentru toţi cei care vizitează Grecia. Gestionarea unei astfel de situaţii nu este uşoară şi la începutul unui astfel de proces apar dificultăţi. Biroul EOT din România a lucrat din greu pentru crearea unui climat optim pentru turism şi a oferit asistenţă semnificativă profesioniştilor romani din turism de-a lungul prezenţei noastre în această ţară frumoasă cu oameni calzi şi autentici. In mod constant am contribuit la dezvoltarea legăturilor strânse şi a prieteniei profunde şi sincere dintre români şi greci” , a declarat Georgios Stafylakis.
La intrarea în Grecia, turiștii sunt supuși aleator testelor pentru depistarea infectării cu COVID-19. Persoanele testate trebuie să aștepte rezultatul timp de 24 de ore, în condiții de autoizolare, la adresa pe care au declarat-o în formularul electronic. De asemenea, măsurile generale de prevenție, ca purtatul măștii, dezinfectarea mâinilor și de distanțare socială, sunt obligatorii.