Care este cea mai bună mașină pentru România în condițiile în care combustibilul s-a scumpit
Ultimele săptămâni au adus pentru conducătorii auto din România o scumpire accelerată a combustibililor. Pe fondul războiului din Ucraina, interzicerea exporturilor de petrol și de produse petroliere din Rusia va provoca noi scumpiri la pompă atât la benzină, cât și la motorină.
Dat fiind contextul economic actual, șoferilor români le va fi, probabil, din ce în ce mai greu să-și folosească automobilul personal. De aici se naște, firesc, întrebarea care ar fi cea mai bună mașină pe care ai putea să o conduci în condițiile în care prețul combustibililor va continua să crească.
Care este mașina ideală în contextul creșterii prețurilor combustibililor
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
Automobilele electrice ar putea fi o soluție în acest context. Dar, din cauza prețurilor mari de achiziție, cei mai mulți dintre români încă nu își pot permite un astfel de autovehicul. Și asta, nici dacă ar beneficia de ecobonusurile oferite de stat prin programul Rabla 2022.
În schimb, dacă nu știai, programul de finanțare al Guvernului a majorat acest bonus pentru cumpărarea unei mașini alimentate cu GPL. În acest caz, ecobonusul a fost majorat de la 1.000 de lei la 1.500 de lei. Practic, dacă se cumulează prima de casare cu ecobonusul, vei putea ajunge la o sumă maximă de 2.250 de euro.
De aceea, o variantă avantajoasă în momentul de față o reprezintă o mașină cu GPL. În cazul în care Dacia Logan este un automobil care ți-ar putea satisface toate nevoile, atunci ai putea să faci pasul pentru a ți-l cumpăra în versiunea cu motor 1.0 ECO-G alimentat cu benzină și GPL. Logan este cel mai accesibil model din portofoliul Dacia.
Cea mai ieftină variantă cu GPL este cea în nivelul de echipare Essential, care are un preț de catalog de 12.650 de euro. Dacă va fi cumpărat prin programul Rabla 2022, prețul va scădea până la 10.996 de euro. În plus, poți beneficia și de bonusurile oferite prin programul Dacia Avantaj.
Din oferta producătorului autohton mai face parte și Logan 1.0 ECO-G în echiparea Comfort. Prețul acestei versiuni este de 13.500 de euro cu TVA. Dacă scădem ecobonusurile Rabla prețul final va fi de 11.800 de euro.
Un litru de GPL, la jumătate comparativ cu benzina și motorina
Performanțele Daciei Logan 1.0 ECO-G sunt aceleași cu cele ale modelului echipat cu motorul 1.0 TCe 90. Diferența se face la nivelul emisiilor de carbon. Acestea sunt mai mici comparativ cu cele înregistrate de modelul alimentat cu benzină.
Sistemul GPL folosit de noul Logan și de celelalte modele Dacia este furnizat de compania Landi Renzo. Aceasta este unul dintre cei mai mari producători de profil din lume. În plus, sistemul de alimentare cu GPL fost special construit pentru motorizările Renault de pe automobilele construite la uzina de la Mioveni.
Sistemul de alimentare cu GPL a fost introdus din rațiuni economice. Gazul petrolier lichefiat este mai ieftin spre comparație cu benzina sau cu 11motorina.
Astfel, în contextul în care prețul carburanților în România a depășit la pompă 8-9 lei/litru la majoritatea stațiilor, GPL-ul costă între 3,81 lei și 3,90 lei pe litru, potrivit aplicației Peco Online. Practic, un litru de GPL costă mai puțin de jumătate din prețul unui litru de benzină sau de motorină,