Caravana Mercedes Benz Actros

Publicat: 11 07. 2008, 13:00

Mercedes Actros este recunoscut de Guiness Book drept cel mai economic camion produs în serie. Acesta a fost testat în cadrul unei caravane formate din 8 camioane Mercedes-Benz Actros care traversează la final şapte tari europene, parcurgând o distanţă de 4209 km, pentru a demonstra calităţile camioanelor la drum lung pe o rută internaţională.

 

Noul Actros este echipat standard cu o cutie de viteze automată cu 12 rapoarte şi înglobează tehnologii precum Active Braking Sistem, care monitorizează viteza de deplasare a vehiculului din faţa camionului şi distanţa până la acesta, iar în cazul că Actros se apropie prea tare, sistemul emite semnale vizuale şi acustice pentru a-l avertiza pe şofer. În cazul în care acesta nu reacţionează, Actros frânează la 30% din capacitate, lăsând posibilitatea şoferului să facă restul. Dacă nici în acest caz şoferul nu face nimic, camionul frânează şi se opreşte complet.

Din 24 iunie până pe 12 iulie cele 8 camioane Actros de 40 tone au traversat Estonia, Lituania, Polonia, Cehia, Ungaria, România şi vor ajunge şi în Bulgaria. Caravana Mercedes-Benz Actros a trecut pentru prima dată prin Romania, urmand să se oprească în Sofia.

Noul Actros va putea fi comandat încă din luna septembrie, a declarat, directorul de vânzări şi marketing al diviziei de camioane Mercedes, Adrian Adameşteanu.Mercedes-Benz vrea să vândă în România 200 de camioane Actros 3 în acest an, după lansarea noului model care va avea loc în luna noiembrie, ţinta totală de vânzări a companiei pe segmentul vehiculelor comerciale grele fiind de 2.000 de unităţi.