Când va fi gata autostrada Sibiu Pitești? Promisiunile premierului Florin Cîțu
Autostrada Sibiu Pitești este una de importanță vitală pentru economia României, asigurând legătura rapidă între capitala țării și granița de vest. Totuși, când va fi gata autostrada Pitești Sibiu? Promisiunile premierului Florin Cîțu trădează mult optimism.
La 31 de ani de la revoluție, România nu are încă o autostradă care să traverseze Carpații. Nu pentru că nu ar exista planuri – la planuri țara noastră este campioană intergalactică. În unele cazuri, planurile au fost atât de vechi, încât a trebuit să fie refăcute pentru că nu mai corespundeau cu realitatea din teren. Vorbim de autostrada Comarnic Brașov, care a trebuit reproiectată de la zero.
Cum autostrada Ploiești – Brașov nu are șanse de finalizare în viitorul apropiat (sau chiar mai îndepărtat), atenția guvernului se îndreaptă către o altă autostradă cu potențial de a traversa Carpații. Este vorba de Pitești Sibiu, care are deja lucrările începute pe anumite tronsoane. Autostrada Pitești Sibiu nu este așteptată de șoferi, cât de industria auto românească – Dacia și Ford au cerut de multă vreme o conexiune rutieră rapidă către granița de vest.
Premierul Florin Câțu a vorbit recent la Radio Guerrilla despre planurile pentru autostrada Pitești Sibiu, pe care le-a descris în termeni optimiști.
„Anul acesta va începe și construcția pentru Pitești-Sibiu. Nu știu dacă va fi gata până în 2024, dar cea mai mare parte a construcției trebuie să fie gata. (…) Nu există niciun motiv să nu facem acum autostrada. Avem bani, avem fonduri europene, trebuie făcută”, a declarat Florin Cîțu.
Autostrada Sibiu Pitești este favorita premierului Cîțu
Segmentul de autostradă pe Valea Oltului, de la Sibiu la Piteşti, va avea o lungime de 123 kilometri. Autostrada e împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti.
Recent, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a făcut publice o serie de imagini cu ceea ce definește drept “cea mai spectaculoasă lucrare de infrastructură aflată în lucru în centrul țării”. Este vorba despre un viaduct aflat pe autostrada Pitești-Sibiu, care supratraversează drumul comunal DC61 între Armeni și Tălmăcel.
Dacă premierul Cîțu este preocupat de traversarea Carpaților dinspre sud, ministrul Transporturilor Cătălin Drulă vorbește de continuarea proiectelor spre vest. Mai exact, în atenția ministrului se află conexiunea dintre Brașov și Făgăraș a Autostrăzii Transilvania, cunoscută și ca A13.
„A13 Brașov – Făgăraș, acest sector între Brașov și Făgăraș, a făcut parte din Autostrada Transilvania și a fost cumva abandonat undeva în sertare de 10 ani să spunem și aș vrea să-l scoatem de acolo și să îl facem pentru că traficul cere acest sector și ajută și Moldova, ajută și zona Brașovului, ajută și sudul țării, e un coridor important de conectare. Am spus doar Brașov – Făgăraș pentru că Sibiu – Făgăraș este deja aproape finalizat studiul de fezabilitate în derulare de cinci ani și acolo lucrurile sunt mai avansate”, a explicat ministrul Transporturilor în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul Transporturilor are alte proiecte – Autostrada spre sudul litroralului
Un alt proiect despre care a vorbit Cătălin Drulă este realizarea unei autostrăzi spre sudul litoralului, care să ocolească stațiunile aglomerate.
„Un alt proiect este continuarea Autostrăzii A4 spre sudul litoralului, adică acea autostradă care merge de la nord la sud ca ocolitoare a Constanței să continue peste Canalul Dunăre Marea Neagră, să treacă pe la vest de Lacul Techirghiol și să ajungă cel puțin în prima fază cel puțin până în zona Olimp, un bypass al stațiunilor aglomerate. Avem o fază avansată, un studiu de fezabilitate acolo, numele nu e chiar clar la ce se referă, se numește Alternativa Techirghiol. E un obiectiv important pe care îl vom urmări să lansăm acest proiect pentru că are beneficii importante și trebuie construit”, a menționat ministrul Transporturilor.