Când va fi gata Autostrada Moldovei? Ce tronson va fi inaugurat în 2024

Autor: Radu Țuțulan 16 oct. 2024 Știri auto
Când va fi gata Autostrada Moldovei? Ce tronson va fi inaugurat în 2024

Lucrările la autostrada Moldovei (A7) se desfășoară în ritm accelerat și este foarte probabil ca încă de anul acesta să fie inaugurat un prim tronson. Însă, având în vedere evoluția lucrărilor, când estimează specialiștii că va fi gata acest drum de mare viteză?

Autostrada Moldovei va lega zona de sud a României, de la Ploiești, de estul țării, în localitatea Siret.

Drumul de mare viteză are un total de aproximativ 440 de kilometri, iar în prezent, se lucrează pe o distanță de circa 320 de kilometri.

Când se inaugurează primul lot din Autostrada Moldovei

Autostrada Moldovei ar urma să preia o mare parte din traficul greu și de tranzit de pe DN2 (E85). Dar, deocamdată, din A7 au fost dați în trafic doar 16 km, adică centura ocolitoare a Bacăului.

Compania Națională de Drumuri (CNAIR) susține, însă, că va inaugura 130 km din A7 până la finalul acestui an.

Pe Ploiești-Buzău vom deschide circulația pe 47 kilometri, pe loturile 1 și 2 de la Dumbrava la Pietroasele. În noiembrie ar trebui deschis traficul. Iar pe Buzău-Focșani vorbim de 82 de kilometri, pe toate cele patru loturi”, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, pentru HotNews.ro.

Însă, observatorii independenți citați de sursa menționată nu văd la fel de certe deschiderile promise de autoritățile de la drumuri.

Când va fi gata autostrada A7, Ploiești-Siret

Autostrada A7 pornește din Ploiești și trece prin Buzău, Focșani, Bacău, Pașcani, Suceava și se oprește în localitatea Siret.

Asociația Pro Infrastructura (API) consideră că în 2024 doar trei tronsoane se vor deschide cert.

Ce este realist e ca pe lotul 1 să avem o deschidere parțială pe aproximativ 10 km, între Albești-Paleologu și Mizil, cu o descărcare temporară. Asta dacă se vrea. E 100% imposibil să fie gata ambele loturi așa cum se promite”, a declarat Ionuț Ciurea, directorul API, pentru sursa menționată.

Lucrările pe majoritatea tronsoanelor date în lucru în prezent ar urma să se finalizeze în toamna anului viitor.

Așadar, dacă se respectă termenele de finalizare asumate, pe Autostrada Moldovei se va putea circula integral din noiembrie 2025.

Pentru a vedea stadiul lucrărilor, puteți accesa acest link care deschide o hartă interactivă realizată de portalul HotNews.

Iată cum arăta tronsonul Ploiești-Buzău, în urmă cu o săptămână.

VIDEO

Sursa: Raducu P Drum / YouTube

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: shutterstock.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide