Când noi spunem GT-R, voi spuneţi 2018. Şi tot aşa până la lansare
GT-R-ul a fost uebercar-ul (că dacă am şti cum se zice ueber în japoneză, am folosi) care a schimbat socotelile şoferilor radicali. Sau hardcore dacă vreţi să fim mai underground-poetici. A fost răutatea absolută reinventată în 2007. Atunci au început oamenii să afle poveştile modelului Skyline. Lumea nici nu-i zicea Nissan. Parcă nici nu era o filă Nissan în istoria maşinilor superdotate. Dacă am fi zis SUPRAdotate am fi fost în curtea rivalului de la Toyota. Skyline-ul a apărut în 1957 şi se numea Prince. Culmea e că un an mai târziu s-a născut the artist formerly known as … Prince. Iată cum se aliniază astrele în ecuaţiile cu nume mari şi istorice.
În 60 de ani până azi, Skyline-ul a trecut prin vreo 14 transformări, vizibile, de motoare, de puteri, de tehnologie. Mereu a fost o maşină mult peste medie din punctul de vedere al performanţelor. Primul model a avut 4 cilindri în linie şi 60 de cai din 1.5 litri. Ultimul refresh, 60 de ani mai târziu, e Nismo, o bestie cu chip de diavol şi 600 de cai. Preţul e mult mai mare decât al unei variante – hai să-i zicem stoc – 160.000 de euro. Un GT-R “de bază” pleacă de la 100.000 de euro. Cel mai puternic motor de serie pe un GT-R în istoria de peste jumătate de secol are 3.8 litri, este V6 turbo şi scoate 570 de cai putere. Cifrele spun tot: 2.9 secunde pentru 0-100 km/h şi 320 km/h viteză maximă limitată electronic.
Sigur că în toţi anii ăştia nu au fost chiar 14 modele distincte. Printre ele sunt şi modele de curse, ediţii speciale, pentru circuit, cu cutii manuale sau secvenţiale.
Iată de ce suntem datori unei istorii fabuloase a unui model care nu a existat numai pentru clienţii cu posibilităţi peste medie sau turbaţi după maşinile sport adevărate. Nissan GT-R Skyline – nume şi prenume – a fost o inspiraţie pentru toată industria de performanţe auto, a fost un rival care a generat concurenţă, care a fost provocat şi care mereu a livrat: putere, emoţie, pedală şi alea 2-3 secunde de fericire supremă.
Autobild.de scrie azi despre noul GT-R, care se va lansa în 2018. Este unul dintre modelele noi Nissan care urmează, pe lângă Leaf – cel mai bine-vândut automobil electric, Note şi Juke. Ceea ce vedem aici este o randare 3D făcută de Andrei Avarvarii. Andrei a folosit ca sursă conceptul Vision Gran Turismo, prezentat în 2014 la Goodwood. Puterea pe care o prezic nemţii de la Autobild e în jur de 700 de cai din motorul termic şi unul electric. Adică GT-R-ul ar putea deveni astfel hibrid.
Autor Alexandru Banu