Când vor începe lucrările la autostrada Ploiești-Brașov?

Autor: Elena Luchian 04 ian. 2021 Știri auto

Autostrada Ploiești-Brașov s-a transformat într-o telenovelă. Drumul de mare viteză ar putea însă, să intre în construcție în aproximativ trei ani.

GALERIE FOTO

Este promisiunea directorului general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Mariana Ioniță. La această oră, se desfășoară analiza ofertei depuse în vederea revizuirii studiului de fezabilitate a proiectului Autostrăzii Ploiești-Brașov. O singură ofertă a fost depusă până la expirarea termenului limită, iar aceea a venit din partea companiei Consitrans SRL.

Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 48,8 milioane de lei și 57,6 milioane de lei, fără TVA. Durata contractului este de 30 de luni pentru completarea și revizuirea studiului de fezabilitate și de 16 luni pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție.

“Eu nu cred că vom putea vedea în execuție, mai devreme de trei ani, autostrada de la Ploiești până la Brașov. Până atunci, zilele acestea am vorbit cu actuala conducere a Ministerului Transporturilor, domnul ministru Drulă, și cu fosta conducere, domnul ministru Bode”, a spus Mariana Ioniță la Digi24.

Soluții de fluidizare a traficului pe DN1 până când se va putea circula pe autostrada Ploiești-Brașov

CNAIR propune însă, o serie de măsuri de fluidizare a traficului pe DN1. Acestea prevăd construirea unor pasaje și pasarele. Scopul lor este de a evita formarea unor blocaje rutiere pe cel mai circulat drum din țară. În perioada sărbătorilor de iarnă, mulți șoferi au parcurs distanța dintre București și Sinaia, de exemplu, în aproximativ cinci ore. Pe lista CNAIR se află și introducerea unor benzi reversibile.

Șefa Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că vor fi semnate contracte de proiectare a unor pasaje subterane care să înlocuiască trecerile de pietoni.

“Este păcat că s-au pierdut ani de zile […]. Și execuția lucrărilor va crea ambuteiaje, iar noi trebuie să luăm măsuri de acum pentru fluidizarea cât mai repede pe DN1”, explică Mariana Ioniță, care a programat deja o întâlnire cu Poliția Rutieră, pentru a găsit soluții în acest sens.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide