Campionul Mondial a stat 4 ore în arest
Unul dintre cei mai mari şi mai bogaţi sportivi din istorie a fost arestat pentru că staţiona undeva pe marginea drumului în condiţii ciudate. Poliţistul l-a îtrebat pe Tiger Woods nişte lucruri şi a observat reacţii întârziate şi foarte lente. După ce a fost dus la secţie, i s-a întocmit un raport de conducere sub influenţa substanşeor interzise (alcool sau droguri). Woods a reacţionat pe reţelele de socializare şi şi-a cerut scuze asumându-şi toată vina. Spune în schimb că nu a consumat alcool şi că starea lui nu a fost cauzată nici de alte substanşe interzise, ci de medicamentele prescrise. Cel mai mare jucător de golf din istorie s-a operat luna trecută din cauza unor probleme cu spatele. Tiger Woods nu a mai câştigat niciun turneu din 2013, iar în acest an a luat pauză de la circuit. El este locul doi în lista Forbes cu cei mai bogaţi sportivi din toate timpurile – 1.65 mld. dolari. Pe primul loc e Michael Jordan cu 1.7 mld. $ (conform news.com.au).