Ediția 2023 a Campionatului Mondial de Formula 1 va cuprinde un număr record de Mari Premii, spre deliciul fanilor motorsportului din toate colțurile lumii. Potrivit calendarului aprobat la mijlocul acestei săptămâni prin vot electronic de către membrii Consiliului Mondial al Sportului cu Motor din cadrul Federației Internaționale de Automobilism, ediția 2023 a Campionatului Mondial de Formula 1 va avea nu mai puțin de 24 de etape.
Viitorul sezon de Formula 1 va debuta în data de 5 martie, primul Mare Premiu urmând să se desfășoare în Orientul Mijlociu, în Bahrein. Conform programării, sezonul se va încheia în toamnă, în data de 26 noiembrie, cu deja clasicul Grand Prix de la Abu Dhabi, din Emiratele Arabe Unite.
Federația Internațională de Automobilism a inclus în calendarul sezonului 2023 Marele Premiu de la Las Vegas, Statele Unite ajungând astfel în poziția de a găzdui trei etape de Formula 1 în sezonul următor – Miami, Austin și Las Vegas.
Qatar revine, de asemenea, în Formula 1, după o absență de un an, Marele Premiu de la Doha urmând să se desfășoare în primul sfârșit de săptămână al lunii octombrie. Nu în ultimul rând, China revine în circuit, Shanghai urmând să organizeze etapa a patra a Campionatului Mondial de Formula 1 2023.
3-5 martie – Bahrain (Sakhir)
17-19 martie – Arabia Saudită(Jeddah)
31 martie – 2 aprilie – Australia (Melbourne)
14-16 aprilie – China (Shanghai)
28-30 aprilie – Azerbaijan (Baku)
5-7 mai – Miami SUA (Miami)
19-21 mai – Emilia Romagna Italia (Imola)
26-28 mai – Monaco (Monaco)
2-4 iunie- Spania (Barcelona)
16-18 iunie – Canada (Montreal)
30 iunie – 2 iulie – Austria (Spielberg)
7-9 iulie – Marea Britanie (Silverstone)
21-23 iulie – Ungaria (Budapesta)
28-30 iulie – Belgia(Spa)
25-27 august – Olanda (Zandvoort)
1-3 septembrie – Italia (Monza)
15-17 septembrie – Singapore (Singapore)
22-24 septembrie – Japonia (Suzuka)
6-8 octombrie- Qatar (Losail)
20-22 octombrie – SUA (Austin)
27-29 octombrie – Mexic (Mexico City)
3-5 noiembrie – Brazilia (Sao Paulo)
16-18 noiembrie – Las Vegas SUA (Las Vegas)
24-26 noiembrie – Abu Dhabi(Yas Marina)
Sursa: Formula 1