Buget mai mare pentru programele Rabla în 2022: Câți bani sunt disponibili pentru Rabla Clasic și Rabla Plus
A fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). Bugetul pentru Rabla Clasic va fi suplimentat în anul 2022 cu 560 milioane lei, iar cel pentru Rabla Plus cu 680 de milioane de lei pentru înscrierile persoanelor fizice și juridice.
Condiții Rabla Clasic 2022
Pentru Rabla Clasic, prima de casare este de 6.000 lei pentru un autovehicul uzat, respectiv de 9.000 lei pentru două autovehicule vechi.
Cu prima de casare se pot cumula:
- un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou (cu excepţia motocicletelor), al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou (cu excepţia motocicletelor), echipat cu motorizare GPL/GNC;
- ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou (fără motociclete), echipat cu sistem de propulsie hibrid;
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi care are normă de poluare Euro 3 sau inferioară.
Vechimea autovehiculului uzat eligibil în cadrul programului trebuie să fie de cel puţin 6 ani de la data primei înmatriculări în România.
Condiții Rabla Plus 2022
Pentru Programul Rabla Plus s-a introdus obligativitatea casării unui autovehicul uzat pentru achiziţionarea unui autovehicul nou. De asemenea, există posibilitatea casării a două autovehicule uzate.
Cei care casează o mașină veche primesc 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric şi 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km (WLTP).
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
Cei care casează două mașini vechi primesc 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric şi 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP.
Pentru fiecare mașină casată mai veche de 15 ani cu normă de poluare mai mică de Euro 3 se mai acordă câte un ecobonus de 1.500 lei/autovehicul. Pot fi folosite mai multe vouchere/tichete, însă pentru a le primi trebuie să îndepliniți câteva condiții.
Înscrierile în cadrul Programului Rabla Clasic 2022 pentru persoane juridice au fost reluate după ce sistemul s-a oprit pe 4 martie din cauza introducerii de către un solicitant a unor informaţii eronate în câmpurile din aplicaţie.