Bucureşti locuri de parcare cu plată

Autor: Cosmin Iordache 21 iul. 2009 Știri auto
Bucureşti locuri de parcare cu plată

Bucureştiul se află pe locul 16 din 48 de oraşe din Europa, Estul Mijlociu şi Africa (EMEA) conform unui studiu Colliers International citat de MEDIAFAX.  În aceste condiţii pentru un loc de parcare un bucureştean plăteşte în medie pe an 205 dolari, o valoare care a crescut cu o treime faţă de anul trecut, când valoarea ajungea la 153 de dolari. Studiul analizează locurile de parcare din centrul Capitalei şi care nu sunt ocupate în baza unui abonament.

Studiind alte valori cuprinse în acest studiu, constatăm că parcarea în Bucureşti este mai scumpă decât în Berlin (aprox. 177 dolari), Lisabona (aprox. 170 de dolari) şi chiar Abu Dhabi (105 dolari). În schimb, ne putem consola că platim mai puţin decât vecinii noştrii bulgari şi unguri, în Budapesta costând 295 de dolari, iar în Sofia 283 de dolari. Cel mai scump loc de parcare este în Marea Britanie, un singur spaţiu costând cam cât 5 locuri de parcare în Bucureşti, adică 1.020 de dolari. Cel mai ieftin loc de parcare din studiul Colliers este în Africa de Sud, acolo variind în funcţie de oraş între 71 şi 90 de dolari.

Pe fondul unui deficit acut al locurilor de parcare este de aşteptat ca preţul parcării să crească în Bucureşti şi mi mult pentru anii viitori şi este foarte posibil ca în scurt timp să ne comparăm cu vecinii noştri în ceea ce priveşte costul pe locurile de parcare.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide