BREAKING NEWS: Mazda şi Fiat vor construi un roadster împreună
Oficialii celor două companii, Mazda Motor Corporation şi Fiat Group Automobiles S.p.A., sunt foarte zgârciţi cu informaţiile preliminare privitor la această nouă colaborare din lumea auto, dar un lucru este foarte clar: cele două companii au semnat un memorandum pentru dezvoltarea şi fabricarea unui roadster, care va fi vândut atât de Mazda, cât şi de Alfa Romeo.
Platforma tehnică va proveni de la noua generaţie Mazda MX5, în timp ce designul celor două modele va fi complet diferit, fiecare marcă bazându-se pe stilul propriu de limbaj stilistic. Ambele modele urmează să fie fabricate la uzina japoneză din Hiroshima a celor de la Mazda, modelul Alfa Romeo urmând a apărea pe piaţă în 2015.
Pentru moment, alte detalii despre această colaborare nu au fost date publicităţii, dar nu e greu de intuit că planurile nu se vor opri aici – de altfel, comunicatul de presă se încheie cu promisiunea că Mazda şi Fiat „vor discuta despre alte oportunităţi pentru cooperarea în Europa”.
Acum se pune o mare întrebare: platforma lui Mazda MX-5 presupune soluţia motor faţă – tracţiune spate, precum şi folosirea tehnologiilor SKYACTIV, care vor contribui în primul rând la scăderea drastică a masei maşinii (se preconizează că noua MX-5 va cântări mai puţin de o tonă!).
Însă conceptul sportivei Alfa Romeo 4C are motor central – deci se pregătesc italienii să ofere, în paralel, o altă sportivă compactă, cu tehnologia Mazda? Sau modelul de serie Alfa Romeo 4C va fi pur şi simplu regândit, chiar dacă la Frankfurt 2011 oficialii au declarat că Alfa Romeo 4C va fi lansată pe piaţă în 2013?
Oricum ar fi, ne bucurăm că Alfa Romeo şi Mazda (care nu degeaba a fost botezată de unii analişti „Alfa Romeo japoneză”) vor coopera şi aşteptăm cu nerăbdare primele rezutate – mai ales că primul pas pune accentul pe pasiune şi plăcerea de a conduce.