Brabus 850 6.0 Biturbo Widestar se pregăteşte de debut la Frankfurt 2015

Publicat: 08 09. 2015, 10:24

E greu să înţelegi de ce ai avea nevoie de 850 de cai-putere pe un G-Class. Este mult prea mult pentru orice – în offroad şi un G 350 diesel se descurcă, iar la dinamică G-Class chiar nu este genul de maşină pe care să ţi-o cumperi gândindu-te că o să faci ceva. 

Dar G-Class nu asta reprezintă, ci o stare. Un statut. Aşa că orice e posibil. De exemplu, Brabus s-a gândit să supraalimenteze motorul V8 de 5,5 litri până la 850 CP şi 1.450 Nm, pentru ca micul offroader să poată sprinta 0-100 km/h în patru secunde şi să atingă o viteză maximă de 260 km/h. Dacă ai mers vreodată cu un G-Class, atunci ştii că 260 km/h este o viteză terifiant de mare. Nu că timpul de sprint nu ar fi impresionant…

Cât despre estetic, kitul nu este neapărat ceva după care să leşini, dar asta pentur că G-Class arată cel mai bine nealterat de bucăţi de material în plus, faţă de cele pe care i le-au gândit inginerii, acum câţiva zeci de ani în urmă.

Brabus 850 6.0 Biturbo Widestar va fi prezent la Salonul Auto de la Frankfurt 2015, apoi în garajele oamenilor care vor să transmită ceva, iar un G-Class AMG nu este suficient.