Boston – Semaforizare inteligentă

Publicat: 08 10. 2008, 11:00

Departamentul de transport din Boston a pus la punct acum câţiva ani un sistem inteligent de semaforizare în 60 de intersecţii din oraş. Rezultatul a fost unul extrem de încurajator: o reducere a întârzierilor din trafic cu 29% şi cel mai important o reducere a poluării cu până la 10%.

În termeni absoluţi, vorbim de o economie de aproape jumătate de milion de litri de combustibil, doar dintr-o semaforizare inteligentă, ce valorează aproape cât costul întregului proiect. De fapt, oficialii sunt atât de încântaţi încât vor extinde programul la încă 29 de intersecţii şi vor mai adauga în plus 91 de senalele luminoase resincronizate. Pe când aşa ceva şi la noi în Bucuresti?