Bosch caută oameni pentru fabrica de componente auto din Alba
Producătorul de componente auto Bosch Rexroth, subsidiara locală a grupului german Bosch, are disponibile în prezent peste 100 de locuri de muncă în centrul de producţie de la Blaj, cele mai multe fiind pentru operatori la maşini-unelte semiautomate şi automate (50), pentru operatori maşini-unelte cu comandă numerică (10), dar şi pentru ingineri electroenergetică, ingineri electromecanici, ingineri automatişti, ingineri mecanici sau analişti calitate, potrivit Agenţiei Judeţene Pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Alba.
Germanii deţin pe piaţa locală unităţi de producţie pentru soluţii de mobilitate în Blaj şi Cluj, o unitate de producţie de tehnică liniară în Blaj, un centru de cercetare-dezvoltare la Cluj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele diviziilor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH (compania BSH Electrocasnice S.R.L.), activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul la Bucureşti.