BMW Z10 ED – Supercarul verde
13.03.2009 – UPDATE INFO şi FOTO
Vă prezentăm prima schiţă a viitorului supercar BMW Z10. Aceasta este opera noului şef de design, Adrian van Hooydonk şi după cum se poate observa, prefaţează un model foarte agresiv cu nări puternic arcuite şi un spoiler foarte jos. De asemenea, linia plafonului este joasă şi profilul longilin. Motorul va fi un 3 litri twin-turbo ce va dezvolta peste 400 CP şi se presupune că va fi dispus în partea frontală şi nu median aşa cum se presupunea iniţial. Preţul modelului va fi în jur de 100.000 de euro, dar mai avem de aşteptat până la momentul dezvelirii.
29.01.2009
Trenul de rulare hibrid al noului BMW Z10 ED – cu ED de la Efficient Dynamics – va fi compus din viitorul motor bavarez cu 6 cilindri în linie supraalimentat de 400 CP şi o serie de sisteme de reducere a consumului de carburant: start-stop, alternator cu rol de electromotor şi recuperea energiei la frânare în baterii.
Puterea va fi trimisă roţilor din spate prin intermediul unei cutii de viteze cu şapte trepte şi ambreiaj dublu. În ceea ce priveşte data lansării, lucrurile nu sunt încă sigure, dar este posibil să vedem un concept cu rol de avanpremieră cât se poate de curând la un Salonul Auto Internaţional.