BMW X7 – Germanii au prezentat cel mai mare şi mai luxos SUV BMW – GALERIE FOTO – VIDEO
BMW a prezentat noul model din linia X şi, totodată, cel mai mare SUV din oferta germanilor.
Cel mai nou şi mai mare model BMW vine să combine luxul cu spaţiul interior, păstrând sportivitatea tipică brandului.
BMW X7 va fi construit la fabrica companiei din Spartanburg (SUA), iar lansarea pe piaţă se va face în martie 2019.
Cu o lungime de 5.151 milimetri, o lăţime de 2.000 milimetri şi o înălţime de 1.805 milimetri, noul X7 are proporţii generoase, care îi permit să dispună de un ampatament de 3.105 milimetri.
Noul design, cu partea frontală proeminentă şi cea mai mare grilă montată până acum pe un model BMW, este impunătoare. BMW X7 oferă standard blocuri optice cu LED, dar este disponibilă contra cost şi varianta Laserlight, care poate lumina cu faza lungă până la 600 de metri.
Văzut din lateral, noul X7 se remarcă prin geamurile mari şi garda la sol ridicată.
Partea din spate afişează stopurile LED subţiri, iar uşa hayonului este despărţită în două secţiuni.
Jantele vor fi de 20 de inchi în varianta de bază, existând şi variante de 21 sau 22 de inchi.
Trei rânduri de scaune se regăsesc în interiorul lui BMW X7. Cei doi pasageri aflaţi de ultimul rând au parte de scaune full-size, cu cotiere, suporturi de pahar şi porturi USB. Al doilea rând poate fi configurat în două scaune individuale, reglabile electric.
Capacitatea portbagajului de 326 de litri poate atinge 2.120 de litri, la nevoie.
Tapiţeria de piele este oferită standard, la fel şi climatizarea cu patru zone, plafonul panoramic cu trei secţiuni şi sistemul de lumini ambientale.
Printre opţiune se află sistemul de climatizare cu cinci zone, plafonul panoramic Sky Lounge, difuzoare Bowers&Wilkins şi sistemul rear-seat entertainment.
BMW Live Cockpit Professional este standard în BMW X7 şi cuprinde un ecran pentru cadrane, alături de ecranul poziţionat în vârful planşei de bord, ambele având câte 12,3 inchi. Din martie 2019, BMW Intelligent Personal Assistant va fi inclus în sistemul de operare şi se va activa prin comanda vocală „Hey BMW”.
Exteriorul poate fi customizat prin pachetele Individual, Design Pure Excellence sau M Sport.
La lansare, BMW X7 va fi oferit cu un motor V8 pe benzină de 462 de cai-putere (X7 xDrive50i – doar în SUA) şi un propulsor cu şase cilindri în linie care produce 340 de cai-putere (X7 xDrive 40i). Cei care preferă diesel vor avea de ales între două motorizări cu şase cilindri în linie, una de 265 cai-putere (X7 xDrive30D) şi una de 400 cai-putere (X7 M50d). Toate motorizările îndeplinesc cerinţele Euro 6d-TEMP.
Transmisia Steptronic cu 8 trepte este oferită pentru toate variantele de mai sus, alături de sistemul de tracţiune integrală BMW xDrive.
BMW X7 oferă standard o suspensie adaptivă, iar garda la sol poate fi modificată cu până la 80 de milimetri.
Există disponibil şi un pachet Off-Road, cu noi moduri de conducere pe teren accidentat – xSand, xGravel, xRocks şi xSnow.
Pachetul de asistenţi pentru şoferi şi cel de sisteme de siguranţă este foarte cuprinzător.