BMW va face 7 exemplare superexclusiviste de Seria 7 – GALERIE FOTO

Publicat: 23 03. 2016, 14:10

 


Cei care sunt de părere că noul BMW Seria 7 nu este un model destul de exclusivist îşi vor schimbarea părerea acum.

Constructorul bavarez a anunţat două variante superexclusiviste bazate pe BMW 750Li xDrive: „Solitaire Edition”, care este limitată la şase unităţi, şi „Master Class Edition”, din care va fi disponibilă o versiune unicat.

La exterior, două culori speciale exclusive, BMW Individual Metallic Black Gold şi BMW Individual Metallic Solitaire White, subliniază limbajul de design expresiv al noului BMW Seria 7. Aceste culori pot fi aplicate doar prin integrarea unei metode extrem de complexe, prin care particule fine de sticlă sunt încorporate într-unul din straturile finale de vopsea, rezultatul fiind o strălucire profundă. O placă de crom, care este localizată pe montantul C al celor şapte modele şi care poartă inscripţia „Solitaire”, precum şi o aplicaţie decorativă în spate ce poartă numele ediţiei furnizează indicii discrete.

În interiorul automobilului, o varietate de dotări exclusiviste accentuează estetica, luxul şi eleganţa acestor ediţi. Echiparea BMW cu piele Merino în culoare Tartufo, precum şi tapiţeria Alcantara a plafonului în aceeaşi culoare contribuie considerabil la ambianţa automobilului. Covoraşele realizate din piele de miel tunsă scurt, în nuanţă Tartufo, compartimentele de stocare pentru şerveţele cosmetice  finisate în piele de aceeaşi culoare precum şi pernele moi, îmbrăcate în Alcantara de culoare Tartufo, brodate cu inscripţia „Solitaire” sau „Master Class” accentuează caracterul luxos al BMW 750Li xDrive.

Un minibar, cu pahare de şampanie şi firgider integrat în consola centrală a compartimentului spate, este disponibil pentru băuturi, în timp ce o placă argintată, dispusă pe consola centrală, informează pasagerii în mod discret cu privire la ediţia speciala. Cu toate acestea, punctele de atracţie ale acestor ediţii speciale sunt, fără îndoială, cele cinci inserţii de diamant opţionale din decoraţiunile interioare ale bordului şi uşilor.

Capota portbagajului este tapiţată cu Alcantara în culoare Tartufo. Gama de opţiuni pentru ediţia specială a modelului include şi o cutie exclusivistă pentru stocarea cheii. Aceasta vine într-o finisare BMW Individual Black Piano şi cu o inserţie sidefie pe capac şi, asemenea decoraţiunilor pentru interior, este disponibilă opţional cu inserţii de diamante şi o incrustaţie îmbrăcată în piele Alcantara.

Scaunele dispun de tapiţerie cu BMW Individual Merino fină, care este piele de cea mai bună calitate disponibilă pentru un BMW. Pe lângă partea din spate a spătarelor, partea superioară şi inferioară a panoului de instrumente, precum şi panourile uşilor, inclusiv montanţii B, sunt acoperite cu piele BMW Individual Merino.

Ediţiile speciale ale modelului sunt propulsate de un motor V8 pe benzină, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, care furnizează o putere maximă de 330 kW (450 CP) şi oferă un cuplu maxim de 650 Nm (consum mediu mixt: 8,0 l/100 km). Sedanul accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,7 secunde, iar viteza maximă atinsă, limitată electronic, este de 250 km/h.

Toate solicitările de personalizare pot fi îndeplinite la BMW Individual Manufaktur, atâta timp cât ele nu contravin regulilor de siguranţă, caracterul mărcii sau cerinţele legale. BMW Individual Manufaktur oferă clienţilor posibilitatea de a fi propriul „designer”.
Pentru exterior există o varietate de peste 100 de culori. Dar clienţii pot şi să propună o culoare proprie sau să opteze pentru o linie de design „coachline” realizată manufacturier pentru automobilul lor.

Interiorul unui automobil este zona principală pentru personalizare, pentru că acesta este locul unde conducătorul şi pasagerii au cel mai intens contact cu maşina. Din acest motiv, prin intermediul BMW Individual Manufaktur, clientul poate să adapteze orice echipament de la BMW Individual cu şi mai mare precizie în funcţie de preferinţele personale. Pe lângă personalizare, clienţii îşi doresc deseori să-şi individualizeze automobilul, cu iniţiale sau logo-uri pe echiparea din interior sau pragurile uşilor, tetiere sau parasolare. Este posibilă şi folosirea unor materiale aduse chiar de client. Prin urmare, lemnul dintr-un copac propriu sau materiale exotice precum pielea de somon sub forma unor decoraţiuni interioare pot fi incluse în interiorul automobilului.