Două milioane de automobile BMW primesc cel de-al treilea upgrade over-the-air
BMW Group oferă anul acesta cel de-al treilea upgrade over-the-air – de data aceasta pentru aproximativ două milioane de automobile BMW din întreaga lume, inclusiv România.
Până la sfârşitul anului 2021, cu peste 2,5 milioane de automobile conectate, BMW va fi producătorul cu cele mai multe automobile care suportă funcţii reomote software update.
Cea mai extinsă campanie de actualizare a software-ului la distanţă a BMW Group va începe cu lansarea celei mai recente versiuni a sistemului de operare BMW 7 (Ver. 21-07) pe 11 octombrie 2021.
Campania va începe în Germania, iar alte pieţe, inclusiv România, urmează în etape
Această campanie extinsă de actualizare a software-ului se va concentra pe extinderea şi îmbunătăţirea funcţiilor de asistare a condusului. Spotify (în ţările unde este disponibil integrat în automobil) va îmbunătăţi, de asemenea, experienţa de divertisment oferită de BMW Connected Music şi acum poate reda şi podcasturi. Conducătorii BMW M3 şi M4 pot beneficia de o nouă experienţă acustică datorită M Sound Control.
Fiecare dintre aceste noi facilităţi oferă clienţilor un nivel crescut de confort, siguranţă sporită şi, pur şi simplu, mai multă plăcere de a conduce.
Nou în această campanie este faptul că utilizatorii aplicaţiei My BMW pot descărca gratuit şi în exclusivitate această versiune în primele două săptămâni. Apoi, actualizarea va fi disponibilă pentru toţi clienţii ca download automat direct prin automobilul lor.
Funcţii noi, îmbunătăţite
Aplicaţia My BMW conectează clienţii la automobil prin intermediul smartphone-ului lor, transformându-l într-o interfaţă inteligentă. Pe lângă faptul că permite descărcarea noului software de la distanţă în automobil, aplicaţia oferă şi un mod convenabil de a planifica călătorii sau de a stabili o programare la service. Din noiembrie 2021, aplicaţia My BMW va oferi îmbunătăţiri funcţionale în domeniul mobilităţii electrice şi informaţii despre starea automobilului, printre alte facilităţi.
Cu sistemul de operare BMW 7 şi actualizarea software-ului la distanţă, conducătorii BMW au putut să îşi actualizeze automobilul rapid şi uşor cu cel mai recent software din 2018 – indiferent dacă noul software este livrat automobilului prin intermediul aplicaţiei My BMW sau over-the-air.
Noile funcţii pot fi descărcate convenabil în maşină. Fişierele de instalare sunt pregătite în automobil în fundal; odată ce acest lucru este complet, chiar şi instalarea unor upgrade-uri majore durează rareori mai mult de 20 de minute.