BMW şi Daimler – ipoteze de colaborare
Reducerea costurilor este direct proporţională cu volumul producţiei. Astfel cu cât un produs este fabricat în mai multe exemplare cu atât costul per unitate scade. Acest principiu se aplică în special în perioadele de criză şi se zvoneşte că doi dintre rivalii de tradiţie din industria auto, BMW Group şi Daimler îl vor aplica.
Într-o primă fază se spune că cele două grupuri germane, profilate pe automobile de lux, ar putea colabora în privinţa fabricării au unor subansamble auto cum ar fi sistemul de climatizare, sau centurile de siguranţă. Însă se zvoneşte că şi platformele ar putea fi puse în comun pentru a creea automobile mai bune şi mai profitabile , dar mai puţin individualizate.
Sunt deocamdate doar zvonuri, dar cei de la Daimler vor susţine o conferinţă de presă zilele astea în care ar putea anunţa neaşteptatul angajament dintre doi poli de referinţă ai industriei auto.
Voi ce credeţi: Ce ar aduce bun o colaborare între Mercedes şi BMW şi care ar fi şansele chiar să se întâmple aşa ceva?