BMW Group dezvăluie un nou model din gama BMW Seria 8 odată cu continuarea ofensivei sale de modele în segmentul de lux. După lansarea cu succes a modelelor BMW Seria 8 Coupé şi BMW Seria 8 Cabriolet, producătorul de automobile oferă acum o primă imagine a noului BMW Seria 8 Gran Coupé. Acest automobil sport cu patru uşi, de o eleganţă sublimă, cu un interior ce este simbolul luxului modern, se află în prezent în faza finală de dezvoltare pentru producţia de serie. Evenimentul #NextGen pe care BMW Group îl va organiza la BMW Welt din München în perioada 25-27 iunie 2019 va reprezenta scena pe care va avea loc premiera mondială a noului model.
Noul BMW Seria 8 Gran Coupé asociază performanţele deosebite cu un design plin de emoţie şi un compartiment spate spaţios. Cele două uşi suplimentare şi spaţiul generos pentru pasagerii din spate se îmbină cu ampatamentul extins şi confortul sportiv pentru a face ca noul BMW Seria 8 Gran Coupé să fie remarcabil atât pentru condusul zilnic, cât şi pentru călătoriile mai lungi.
Extinderea portofoliului său de modele în segmentul de lux estre unul din domeniile principale de acţiune identificate de BMW Group – ca parte a strategiei sale NUMBER ONE > NEXT – pentru a asigura o creştere susţinută a companiei. Gama largă de calităţi ale BMW Seria 8 Gran Coupé îi oferă tot ce are nevoie pentru a stimula apetitul unui nou public pentru plăcerea de a conduce caracteristică BMW într-un model de lux. Premiera mondială a automobilului va fi unul dintre punctele de atracţie ale evenimentului inaugural BMW Group #NextGen de la München. Lansarea mondială a noului BMW Seria 8 Gran Coupé va începe câteva luni mai târziu, în septembrie 2019.