Probabil întărâtaţi de zvonul preluării Volvo de către BMW, cei de la automotorsport Suedia au realizat pe calculator primele imagini din care reiese cum va arăta cel mai probabil viitoarea Serie 5, berlina de clasă mare a bavarezilor.
Prevăzută pentru lansare cel mai devreme începând cu 2010, Seria 5 va adopta un design mai puţin extravagant decât actualul model, însă îşi va păstra caracteristicile de bază, fluiditatea şi agresivitatea. Designul se bazează pe stilul "flame surface" şi preia multe elemente de la actualul Seria 3 Coupe. Pachetul tehnologic va fi, de asemenea, avangardist, Seria 5 urmând a beneficia de câteva delicatese tehnologice, precum şi de propulsie hibridă, "a must" al celui de-al doilea deceniu din mileniul trei. Nu vor lipsi sistemul iDrive şi tracţiunea integrală inteligentă.