BMW Seria 3 facelift: primele imagini neoficiale cu noua versiune a sedanului bavarez

Autor: Mihai Morcovescu 16 mai 2022 Știri auto

După cum știm cu toții, producătorul german de automobile de lux BMW va lansa în cursul acestui an noul Seria 3 facelift. Până atunci, însă, pe Internet circulă primele fotografii neoficiale cu noua versiune a sedanului bavarez.

Noua BMW Seria 3 facelift va debuta oficial în acest an

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Lansată în 2018, actuala generație BMW Seria 3 va primi o operație de restilizare în cursul acestui an. Setul de imagini neoficiale cu noua versiune au fost „aruncate” în mediul online de către Ministerul Industriei și al Tehnologiei Informației din China.

Fotografiile ne dezvăluie atât varianta normală, cât și cea cu ampatament mărit, care va fi disponibilă exclusiv pe piața chineză. Aceasta va purta indicativul Li și va fi cu 110 mm mai lungă comparativ cu modelul standard.

În același timp, mașina va primi o serie de modificări estetice subtile, care se vor regăsi și pe versiunea destinată piețelor din Europa. Pornind din față, remarcăm noile blocuri optice full LED care se regăsesc și pe modelul i3 eDrive35L, recent lansat în China. De asemenea, bara de protecție găzduiește acum o priză de aer redesenată mai mare, care este flancată de două admisii mai mici în forma literei L. Inserțiile grilei amplasate în plan orizontal prezintă un finisaj cromat.

Aspectul exterior este completat de noile jante, în timp ce paleta de culori pentru caroserie cuprinde noi nuanțe. Bara de protecție posterioară a fost și ea revizuită și integrează acum un difuzor mai mare și reflectoare verticale. Modificările la spate mai includ noi terminații cromate trapezoidale pentru sistemul de evacuare.

În Europa vor fi oferite motorizări diesel, hibride și electrificate

versiunea standard Seria 3 facelift măsoară 4.728 mm în lungime, la un ampatament de 2.851 mm. În schimb, varianta Seria 3 Li are o lungime de 4.838 mm și un ampatament extins de 2.961 mm. Aceste valori sunt foarte asemănătoare cu cele ale lui i3 eDrive35L.

Cu toate că nu există imagini cu interiorul, noul Seria 3 facelifte va moșteni, probabil, noul ecran curbat de pe i3 eDrive35L. Acesta încorporează un instrumentar digital și un ecran tactil pentru sistemul de infotainment și va rula pe cea mai recentă versiune a interfaței Operating System 8.

Potrivit fișei de specificații, Seria 3 facelift va fi disponibilă în China cu trei grupuri motopropulsoare pe benzină. Modelul 320i va produce 156 CP, modelul 325i va oferi 183 CP, iar modelul 330i va livra 245 CP. În Europa vor fi oferite și motorizări diesel, dar și hibride ușoare și hibride plug-in.

Noul BMW Seria 3 facelift își va face debutul comercial spre sfârșitul acestui an în lunile următoare.

Sursa: Carscoops


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Carscoops


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide