Nu vezi în fiecare zi așa ceva pe șosele. Un BMW Seria 3 E30 cu o remorcă bizară a atras atenția polițiștilor din Germania
A atras atenția polițiștilor din cauza aspectului ciudat pe care îl avea mașina pe care o conducea, însă în cele din urmă s-a dovedit faptul că șoferul acestui model BMW Seria 3 E30 nu făcuse de fapt nimic greșit.
Este vorba despre un model BMW Seria 3 E30 care a fost surprins de polițiștii dintr-un oraș din Germania cu o remorcă asortată destul de atipică. Și nu era un simplu model E30, ci o versiune Touring, lansată în 1987 odată cu facelift-ul primit de cea de-a doua generație a modelului Seria 3.
Polițiștilor din Haga le-a atras atenția acest model BMW Seria 3 E30 în timpul desfășurării unei campanii privind siguranța rutieră, hotărând pe loc să îl oprească pentru verificări suplimentare. Mașina a atras atenția din cauza aspectului ei ciudat, fiind însoțită de o remorcă asortată. Potrivit Motor1, în urma verificărilor atente s-a ajuns însă la concluzia că nu este nimic în neregulă cu automobilul.
Era doar o rulotă artizanală construită chiar de șofer
Agenții de circulație din cadrul Departamentului de Poliție din Haga au fost impresionați însă de înfățișarea acestei “remorci ciudate”, așa că în cele din urmă au postat pe rețelele de socializare câteva imagini. Așa cum era de așteptat, postarea s-a viralizat destul de rapid, mulți pasionați auto fiind entuziasmați de înfățișarea acestei remorci.
“Nu te întâlnești în fiecare zi cu așa ceva” au scris polițiștii din Haga pe contul lor de socializare. Agenții au continuat prin a povesti că au oprit această “rulotă artizanală” din cauza înfățișării sale, ajungând însă în cele din urmă la concluzia că totul este în regulă. Polițiștii au remarcat chiar și faptul că în așa-zisa rulotă există o saltea ce părea foarte confortabilă. În încheiere, polițiștii i-au urat șoferului o călătorie în siguranță spre destinație și o vacanță frumoasă.
Sursă: SuperFly Autos – Facebook