BMW rămâne lider în segmentul premium. Producătorul bavarez a vândut de două ori mai multe mașini electrice în 2022
BMW își păstrează locul fruntaș pe piața globală a mașinilor premium. Vânzările de mașini electrice ale mărcii s-au dublat în 2022.
BMW Group a livrat un total de 2.399.636 de automobile BMW, MINI şi Rolls-Royce clienţilor din întreaga lume în 2022, cunoscând o scădere de 4,8%. Impactul s-a resimţit în primele şase luni ale anului, livrările fiind în scădere faţă de anul precedent. Vânzările au crescut din ce în ce mai mult în a doua jumătate a anului 2022. În al patrulea trimestru, compania a raportat o creştere semnificativă a vânzărilor, de 10,6%, cu 651.798 de automobile livrate clienţilor.
Compania este optimistă cu privire la anul care urmează. „Ne vom menţine cursul pentru o creştere profitabilă în 2023. Accentul clar va fi pe continuarea creşterii mobilităţii electrice. Următoarea etapă pentru 2023 este ca 15% din vânzările noastre totale să provină de la automobile electrice. Odată cu lansarea BMW i5 la sfârşitul acestui an, facem un alt pas important pe drumul spre electrificarea gamei noastre de modele”, a declarat Pieter Nota, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG, responsabil pentru Clienţi, Mărci, Vânzări.
BMW și-a dublat vânzările de automobile electrice
BMW Group a reuşit să-şi dubleze vânzările de automobile electrice faţă de 2021, cu un total de 215.755 BMW şi MINI electrice livrate clienţilor. Anul trecut, marca de automobile MINI a vândut 292.923 de unităţi. Vânzările de modele MINI electrificate au crescut în 2022 cu 14,3%, la 60.839 de unităţi. Modelul electric MINI Cooper SE a rămas cea mai vândută mașină a mărcii în 2022. Un total de 43.744 MINI Cooper SE au fost vândute anul trecut în întreaga lume, o creştere de 25,5% faţă de anul precedent.
În România, performanţele au fost foarte apropiate de cele din 2021. BMW închide anul cu aproximativ 3.000 de înmatriculări (faţă de 3.275 în 2021), în timp ce MINI se situează la 250 de unităţi (faţă de 269 în 2021).
Peste 60% din vânzările BMW în România sunt electrificate. Acest lucru înseamnă că aceste mașini au sistem de propulsie electric, plug-in hybrid sau mild-hybrid. În acelaşi timp, versiunile diesel au coborât pentru prima dată sub 50%, la aproximativ 40% din totalul înmatriculărilor din România.