Ediţia specială BMW M3 Competition Edition este gestul prin care bavarezii sărbătoresc 40 de ani de la fondarea diviziei sport M. Vopseaua specială, denumită Frozen Silver, are rolul de a accentua efectul intimidant al liniilor musculoase pe care BMW M3 le-a primit de la desigenrii săi.
Nici măcar modul în care cele doar 40 de exemplare vor acosta pe pământ american nu este unul obişnuit. Fiecare maşină va ajunge în câte un show-room din cele 40 inaugurate peste Ocan şi dedicate în exclusivitate maşinilor BMW M.
Exteriorul este dominat, alături de vopseaua mată, de jantele negre cu dimensiunea de 19 inchi, preluate direct de pe M3 GTS. De asemenea, accentele racing sunt omniprezente, prin intermediul prize de aer suplimentare de pe capotă şi al celor laterale, al grilei negre, precum şi al decoratiunilor dark chrome.
Nici la interior lucrurile nu au fost lăsate la voia întâmplării. Pielea Alcantara îmbracă scaunele sport, iar inserţiile din fibră de carbon îmbogăţesc spaţiul schimbătorului, precum şi consola centrală, iar volanul oferit este în versiunea multifuncţională, tipică BMW-urilor M3 ai căror proprietari nu s-au zgârcit cu lista de opţionale.
Motorul V8 de 4.0 litri oferă 414 CP, la fel ca până acum, însă demarajul de la 0 la 100 km/h se realizează în intervalul de 4,5 secunde, o valoare superioară celei de 4,7 secunde oferită de versiunea standard. Acest fapt se datorează ambreiajului multidisc M DCT pe care Competition Edition l-a primit ca echipament standard.
Preţul pe care bavarezii îl cer în schimbul exclusivistei variante a exclusivistului M3 este de 81.060 de dolari, în America, iar tot ce le rămâne de făcut europenilor este să îl admire, cel puţin până când noul BMW Seria 3 ne va arăta cea mai „întunecată” faţă a sa.