Se vinde un BMW M3 din 1991 cu doar 21.000 de kilometri la bord. A avut un proprietar celebru!

Autor: Elena Luchian 14 mai 2020 Știri auto

Se vinde un BMW M3 din 1991 cu doar 21.000 de kilometri la bord. M-ul de culoare roșie i-a aparținut celebrului Paul Walker.

GALERIE FOTO

Mașina este de vânzare pe eBay, iar vânzător este un dealer din Texas. Doar Aceasta încă își păstrează vopseaua originală și farurile cu care a ieșit pe porțile uzinei, dar a primit jante de 16 inci preluate de la un model M3 Sport Evolution.

Cabina mașinii arată impecabil. Scaunele sunt îmbrăcate în piele bej, iar plasticul de pe bord arată semne minime de uzură.

Doar 21.320 de kilometri a parcurs neamțul clasic. Sub capota sa se află un motor aspirat natural cu patru cilindri, care, în cazul versiunilor comercializate în Statele Unite, dezvoltă 192 de cai putere, expediați către puntea spate prin intermediul unei transmisii manuale cu cinci rapoarte.

Prețul de pornire este de 149.980 de dolari. Poate că pare deplasat să ceri atât pe o mașină care a văzut lumina zilei în urmă cu aproape trei decenii. Dar vine la pachet cu certificat de mașină istorică, iar pe lista proprietarilor se află celebrul Paul Walker, actorul devenit celebru în urma seriei Fast & Furious.

Familia lui Paul Walker i-a scos BMW-urile la licitație

Paul Walker și-a pierdut viața în noiembrie 2013, când era pasager într-o Porsche Carrera GT, alături de un prieten. Șoferul a pierdut controlul mașinii, a lovit un copac aflat pe marginea drumului, iar mașina a luat foc.

În iarna trecută, cinci unități BMW M3 Lightweight E36 care i-au aparținut lui Paul Walker au fost vândute la licitație în cadrul unui eveniment organizat la Scottsdale de casa de licitații Barret-Jackson.

Cel mai varolos dintre cele cinci a fost un exemplar care a parcurs doar 7.402 kilometri. 350.000 de dolari, fără taxe, a obținut casa de licitații pentru această unitate.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide