BMW îşi extinde portofoliul cu BMW X3 M şi BMW X4 M – GALERIE FOTO

Publicat: 13 02. 2019, 14:19

BMW M GmbH îşi extinde portofoliul cu BMW X3 M şi BMW X4 M. O altă noutate este lansarea versiunilor Competition alături de BMW X3 M şi BMW X4 M. 

Cel mai puternic motor pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, ce a echipat vreodată un automobil BMW M oferă calităţile necesare pentru performanţe deosebite. Propulsorul nou dezvoltat, cu carateristică de turaţii înalte, cu tehnologie M TwinPower Turbo generează o putere maximă de 353 kW/480 CP la o capacitate de 3,0 litri. Versiunea motorului biturbo dezvoltată special pentru BMW X3 M Competition şi BMW X4 M Competition creşte nivelul puterii cu 22 kW/30 CP, la 375 kW/510 CP.

Noul motor este combinat cu o transmisie M Steptronic cu opt trepte, cu Drivelogic, şi utilizează noul sistem de tracţiune integrală M xDrive, care şi-a făcut debutul la BMW M5. Sistemul M xDrive are o orientare spre puntea spate şi oferă clienţilor BMW X3 M şi BMW X4 M două moduri de condus cu tracţiune integrală.

Interacţiunea controlată central dintre M xDrive şi diferenţialul M activ de pe puntea spate permit sistemului de tracţiune integrală să împartă puterea motorului între cele patru roţi după cum este necesar pentru a furniza tracţiune, agilitate şi stabilitate direcţională optime. BMW X3 M şi BMW X4 M sprintează de la 0 la 100 km/h în 4,2 secunde, în timp ce variantele Competition ajung la 100 km/h, cu start de pe loc, în doar 4,1 secunde.

Cu trei setări ce pot fi selectate prin atingerea unui buton, amortizoarele controlate electronic ale suspensiei specifice M permit atât un confort excelent în utilizare cotidiană, cât şi contact foarte direct cu drumul, cu mişcări reduse ale roţilor şi caroseriei. Cinematica şi elastocinematica speciale ale suspensiei specifice M – cu punte faţă cu dublu braţ transversal şi puncte spate cu suspensie multibraţ – oferă control, aderenţă şi stabilitate direcţională.

Creat pentru a livra manevrabilitate şi control la limită, pachetul de tehnologie a şasiului este completat de direcţia specifică M (inclusiv Servotronic M şi raport variabil) şi frânele M Compound puternice. Printre alte dotări de pe lista de specificaţii standard se numără şi jantele M de 20 de ţoli, din aliaj uşor.

Pentru frânare, modelele dispun de discuri ventialte şi perforate cu un diametru de 395 mm pe faţă şi 370 mm pe spate cu o construcţie specială M.