BMW începe 2018 cu o dublă victorie la Best Cars Award

Autor: Marius Vișan 30 ian. 2018 Știri auto

Pentru BMW, anul 2018 începe cu o dublă victorie la „Best Cars Award”. Două modele, BMW Seria 5 şi BMW X1, au obţinut victorii în categoriilor lor la cel mai recent sondaj realizat în rândul cititorilor săi de revista „auto, motor und sport”. Datorită locului întâi în „clasa medie superioară”, BMW Seria 5 a putut să repete succesul de anul trecut. Modelul Sports Activity Vehicle BMW X1 s-a afirmat în categoria „SUV-uri Compacte”. Mai mult, alt şase modele BMW actuale au reuşit să obţină clasări pe podiumul categoriilor respective. Premiile au fost prezentat în cadrul galei festive ce a avut loc la Centrul Internaţional de Congrese din Stuttgart (ICS).

„Best Cars Award” este unul dintre cele mai râvnite şi tradiţionale premii din industria auto. Sondajul în rândul cititorilor „auto, motor und sport” a fost organizat acum pentru a 42-a oară. Peste 117.000 cititori au participat la cel mai recent sondaj, în care au putut alege dintr-un total de 378 de modele actuale repartizate în 11 categorii.

Cu 28,8% din voturi, cititorii au ales BMW Seria 5 drept favoritul lor în clasa „Medie Superioară”, automobilul continuându-şi seria de succese obţinute anul trecut când, pe lângă „Best Cars Award” de la „auto, motor und sport”, a câştigat şi „Auto Trophy – World’s Best Cars” de la „Auto Zeitung” şi a fost votat „Car of the Year” în Marea Britanie. Mai mult, BMW Seria 5 a obţinut distincţii renumite, inclusiv „Red Dot Award” şi „iF Gold Award” pentru designul remarcabil, „Car Connectivity Award” şi titlul „Goldener Computer” pentru tehnologia avansată de conectare. De asemenea, BMW Seria 5 a fost distins şi cu titlul „Value Champion 2017”, care certifică păstrarea peste medie a valorii de revânzare.

Prin victoria sa la clasă în „Best Cars Award” 2018, şi BMW X1 a repetate succesul său iniţial. În 2016, el a obţinut victoria în votul cititorilor „auto, motor und sport”. De această dată, modelul a ocupat prima poziţie în categoria „SUV-uri Compacte”, obţinând 15,9% din voturi. Modelul Sports Activity Vehicle compact a punctat nu doar prin versatilitate, caracteristici premium şi dinamica specifică mărcii, ci şi prin tehnologia de conectivitate foarte inovatoare, care nu are rival în acest mediu competitiv.

Succesul BMW în actuala ediţie „Best Cars Award” s-a datorat şi clasărilor în Top 3 obţinute de alte şase modele ale mărcii. Este remarcabilă clasarea obţinută în ierarhia generală de automobilele BMW i electrificate ale actualelor modele. De exemplu, modelul BMW i3 cu propulsie exclusiv electrică a obţinut locul al doilea în categoria „Automobile Mici”, în timp ce automobilul sport plug-in hybrid BMW i8 Coupé a ocupat poziţia a treia în categoria „Automobile Sport”.

Clasările modelelor BMW, pe scurt:

Câştigător „Clasa Superioară”         BMW Seria 5
Câştigător SUV-uri Compacte         BMW X1
Locul al doilea, Automobile Mici      BMW i3
Locul al treilea, Clasa Compactă     BMW Seria 2 Coupé
Locul al treilea, Clasa Medie            BMW Seria 4 Gran Coupé
Locul al treilea, Automobile Sport   BMW i8 Coupé
Locul al treilea, SUV-uri Mari           BMW X3
Locul al treilea, Vanuri                      BMW Seria 2 Active Tourer/
                                                         BMW Seria 2 Gran Tourer


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide