BMW i7 primește o nouă versiune cu mai multă autonomie și cu funcții noi
Fanii BMW au motive de bucurie în această vară, mai multe modele din gama producătorului german urmând să primească o serie de noutăți în perioada următoare. Limuzina electrică i7, spre exemplu, urmează să primească o versiune nouă, și anume eDrive50.
Noua versiune BMW i7 eDrive50 vine la pachet cu mai multă autonomie, o singură încărcare completă asigurând o autonomie cuprinsă între 575 și 611 kilometri, potrivit Electrive. Modelul cu zero emisii este echipat cu o motorizare capabilă să dezvolte 455 de cai putere și un cuplu maxim de 650 Nm. Astfel, i7 eDrive50 poate accelera de la 0 la 100 km/h în doar 5.5 secunde și poate atinge o viteză maximă de 205 km/h.
Tot cu această ocazie, oficialii constructorului german anunță și mai multe funcții noi pentru anumite modele din gama sa. Spre exemplu, modelele i7 și iX vor primi funcția Plug&Charge, funcție care ușurează treaba șoferilor atunci când ajung la o stație de încărcare. Mai exact, atunci când mașina va fi conectată la o stație, încărcarea va începe automat, fără a mai fi nevoie de nimic altceva făcut în plus.
Funcții noi pentru modelele BMW i7 și BMW iX
Mai departe, cele două modele vor beneficia începând din această vară și de funcția Max Range. Prin activarea acestei funcții, autonomia mașinii va crește automat cu aproximativ 25 de procente. În același timp însă, puterea va fi limitată, ceea ce va face ca viteza maximă să fie de doar 90 km/h. De asemenea, odată cu activarea acestei funcții se vor dezactiva și anumite funcții de confort.
Lăsând la o parte noutățile despre care am vorbit în rândurile precedente, constructorul german a pregătit mai multe surprize și pentru alte modele din gamă. Spre exemplu, BMW X5 și X6 vor primi în această vară o nouă versiune diesel, cu motor de 3.0 litri și sistem mild-hybrid de 48 de volți.