BMW Group și NTT DATA colaborează pentru dezvoltarea unui hub IT în România

Autor: Ionuț Vîlciu 05 iul. 2024 Știri auto
BMW Group și NTT DATA colaborează pentru dezvoltarea unui hub IT în România

BMW Group încheie un parteneriat cu NTT Data pentru dezvoltarea unui nou hub IT în Cluj-Napoca. BMW TechWorks România va deveni hub-ul proiectelor europene IT și software și va accelera transformarea digitală a companiei.

BMW Group anunță că își extinde rețeaua globală de centre IT și software prin deschiderea unei noi locații în Cluj-Napoca, România. În cooperare cu NTT DATA, BMW TechWorks România va deveni hub-ul proiectelor europene IT și software.

„Cu BMW TechWorks România, ne consolidăm amprenta în UE și contribuim în mod semnificativ la experiența digitală a clienților noștri”, explică Alexander Buresch, CIO și Senior Vice President al BMW Group IT și subliniază: „Centrele noastre IT globale ne asigură dezvoltarea IT-ul de business, expertiză software pe termen lung și accelerează implementarea strategiei noastre IT bazată pe cele mai noi tehnologii, cum ar fi inovațiile cloud și AI.”

BMW Group se extinde în România

NTT DATA este un partener de lungă durată al BMW Group. Compania va contribui la acest joint venture cu experiența în dezvoltarea agilă de software. „Colaborarea noastră cu BMW Group este o dovadă a respectului nostru reciproc și a viziunii comune pentru viitorul industriei auto. Combinând punctele noastre forte, suntem pregătiți să oferim soluții inovatoare și transformatoare de care vor beneficia clienții noștri din întreaga lume”, spune Chieri Kimura, EVP NTT DATA, Inc., CEO EMEAL.

Joint venture-ul își va dubla numărul de angajați până la 250 de experți până la sfârșitul anului. Pe termen lung, scopul este de a ajunge la peste o mie de angajați pentru a extinde constant expertiza globală în software a BMW Group. Scopul este de a obține o cifră de afaceri în zona a zeci de milioane de Euro până la sfârșitul anului.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: BMW


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide