BMW a confirmat eliminarea treptată a modelului i3 în Statele Unite
BMW a confirmat că va elimina treptat modelul i3 de pe piața din Statele Unite.
Oficialii germani au declarat pentru site-ul Carscoops.com că modelul BMW i3 „a reprezentat un moment de pionierat în domeniul vehiculelor electrice”, deoarece a fost unul dintre primele vehicule construite special pentru a susție un sistem de propulse electric. În construcția sa inginerii au folosit aluminiu, precum și plastic armat cu fibră de carbon.
Producătorul auto a continuat spunând ”Succesul lui BMW i3 și experiența dobândită în dezvoltarea și fabricarea acestuia au pus bazele următoarei generații de vehicule electrice BMW – complet electric BMW iX Sports Activity Vehicle și BMW i4 Gran Coupe, ambele urmând să sosesc în SUA la începutul anului viitor.”
Deși i3 a fost un vehicul electric revoluționar, nu a prins niciodată cu adevărat la consumatorii americani. Vânzările din SUA au atins un maxim de 11.024 de unități în 2015, dar au scăzut în fiecare an de atunci. Au ajuns la doar 1.508 de unități anul trecut, dar vânzările au fost afectate de pandemia de coronavirus.
Plecarea lui BMW i3 îi va face loc modelului i4
Practic, i3 va fi înlocuit efectiv cu modelul i4 eDrive40 2022, care are un preț ce începe de la 55.400 de dolari pe piața din SUA. Aceasta face ca modelul să fie mai scump decât modelul i3. Modelul entry-level i4 are un motor electric montat în spate, cu o putere de 250 kW / 340 CP și 430 Nm cuplu.
i4 eDrive40 este echipat cu funcții de rulare semi-autonomă de Nivelul 2. Astfel, șoferul va beneficia de Active Cruise Control cu funcție Stop & Go, Speed Limit Assist și sistem Driving Assistance Professional. Acesta din urmă include trei camere video, un radar amplasat frontal și alte patru localizate în părțile laterale.
Aceste cifre în permit să accelereze de la 0 la 96 km / h în 5,7 secunde. Viteza maximă este de 190 km / h. i4 eDrive40 are un acumulator de 83,9 kWh. Autonomia pe care o oferă este de până la 483 km. Aceasta este de aproape două ori mai mare decât cea a lui i3 în echiparea de bază.