BMW a publicat un teaser video cu viitorul M4 CSL pe circuitul de la Nürburgring (cu video)

Publicat: 12 05. 2022, 08:30
Actualizat: 12 05. 2022, 08:44

Ne despart mai puțin de două săptămâni de momentul în care BMW va dezvălui noul coupe de performanță M4 CSL. Premiera mondială va avea loc în cadrul concursului de eleganță „Villa d’Este”, care se va desfășura în perioada 20-22 mai.

Noul BMW M4 CSL este testat în „iadul verde”

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Debutul viitorului BMW M4 CSL este tot mai aproape. Pentru a mai îndulci așteptarea fanilor, producătorul din Munchen a dat publicității în ultima perioadă imagini-teaser cu modelul de performanță.

Campania de promovare a acestuia continuă cu un teaser video de această dată, în care apare un prototip camuflat. Acesta a fost filmat în timpul unei sesiuni de teste pe legendarul circuit Nürburgring Nordschleife, supranumit „iadul verde”.. Acestea s-au desfăîșurat atât pe timp de zi, cât și noaptea. La volan s-a aflat Jorg Weidinger, pilot de teste la BMW de peste 20 de ani.

Filmulețul ne dezvăluie în premieră o serie de detalii ale noului coupe de performanță bavarez. În față se observă capota lungă, o grilă de mari dimensiuni, bara de protecție care găzduiește uriașele prize de aer, un splitter și praguri proeminente și jante cu diametru 19 sau 20 de inch.

De asemenea, se poate observa linia plafonului foarte înclinat, specifică unui coupe, un eleron spate ce pare integrat în capacul portbagajului și un sistem de evacuare cu patru terminații.

Acest videoclip este și o declarație de intenție de stabilire a unui nou record pe circuitul german. La finalul filmulețului apare un oficial BMW, care folosește două cronometre ce înregistrează timpul pe un tur de circuit.

De altfel, reprezentanții BMW au declarat în nenumărate rânduri că intenționează cu noul M4 CSL să bată recordul de 7 minute și 28 de secunde deținut de vechiul M4 GTS.

Sursa: Motor.es