BMW a prezentat la CES Panoramic iDrive, cea mai nouă generație a sistemului său de infotainment

Publicat: 08 01. 2025, 15:30

Cu ocazia CES 2025, BMW a prezentat noua generație a sistemului său de infotainment auto. Panoramic iDrive este noul pas în digitalizarea interioarelor mașinilor producătorului german.

BMW a prezentat la CES, în Las Vegas, viitoarea generație a sistemului de infotainment. Intitulat iDrive Panoramic, acesta va folosi un singur ecran central și un head-up display uriaș, ce se întinde pe toată lățimea parbrizului, urmând ca toate noile BMW să îl folosească.

Producătorul se concentrează pe patru elemente pentru cea de-a zecea generație a sistemului de operare iDrive. Noul iDrive X se bazează pe patru elemente cheie, iar primul dintre acestea este BMW Panoramic Vision.

În alte cuvinte, acesta este un head-up display uriaș, ce se întinde pe toată lățimea parbrizului și care oferă toate informațiile necesare, dar și ocupanților. Cele mai importante sunt proiectate direct în linia vizuală a șoferului pe partea stângă a BMW Panoramic Vision (la mașinile cu volan pe stânga), deasupra volanului. Șoferul poate personaliza conținutul din zonele centrale și din dreapta ale BMW Panoramic Vision prin intermediul afișajului central. Integrarea BMW Panoramic Vision creează un efect 3D pentru șofer și pasageri. Acesta este completat de BMW 3D Head-Up Display, care proiectează navigația și cele mai importante pentru șofer.

Noua generație iDrive renunță complet la butoanele fizice

Ne mutăm atenția către planșa de bord, care include acum doar un singur ecran, montat central. Acesta folosește tehnologia de afișare matrix backlight. Interfața ce rulează pe acesta arată familiar, fiind destul de similară cu ceea ce vedem în prezent pe modelele BMW. Totuși, există un meniu actualizat, care dispune acum de funcția QuickSelect. De asemenea, anumite widget-uri pot fi transmise către Panoramic Vision printr-o simplă atingere.

În cele din urmă, BMW introduce un nou volan, care este dotat cu comenzi tactile. Noul volan multifuncțional folosește tehnologia shy-tech a BMW, prin care butoanele relevante sunt iluminate pentru a evidenția funcțiile disponibile.

Volanul servește drept control fizic principal, iar butoanele sale oferă feedback haptic activ. Butoanele sunt scoase în relief, ceea ce le face extrem de ușor de localizat și înseamnă că șoferul le poate apăsa fără a fi nevoie să-și îndepărteze privirea de la drum.

Întreaga experiență este completată de un asistent virtual ce integrează Large Language Models și care poate răspunde la comenzile oricăruia dintre ocupanții mașinii.