Blestemul românesc: Volkswagen a anulat proiectul noii uzine din Turcia
Potrivit unor surse citate de publicația germană Automobilwoche, Volkswagen a anulat proiectul noii uzine din Turcia. Inițial, pentru câștigarea acestei investiții majore s-au bătut România, Bulgaria și Turcia, câștigătorul anunțat fiind Turcia.
Proiectul unei noi fabrici Volkswagen în sud-estul Europei a aprins imaginația guvernanților din România, Bulgaria și Turcia în toamna anului trecut. Aceștia s-au întrecut în oferte și facilități pentru a determina grupul german să relocheze pe teritoriul lor producția modelelor VW Passat și Skoda Superb.
Povestea construirii noii fabrici Volkswagen în Turcia a avut mai multe întorsături spectaculoase, cu momente de speranță și agonie pentru cele trei țări aflate pe lista scurtă a proiectului. După ce controversele unei acțiuni militare a Turciei pe teritoriul Siriei au dus la răcirea relațiilor dintre germani și guvernul lui Recep Tayyip Erdogan, Bulgaria și România se vedea reintrate în cursă și lansau un pachet și mai generos de stimulente pentru a atrage investiția germanilor.
Ce înseamnă pentru România faptul că Volkswagen a anulat proiectul fabricii din Turcia?
Pe final de an nu s-a mai vorbit de investiția Volkswagen într-o nouă fabrică, și părea că Turcia a câștigat competiția, iar construcția fabricii a intrat în linie dreapta. Proiectul a fost însă contestat puternic de sindicatele din industria auto germană, dar și de unii dintre membri consiliului de administrație al Grupului Volkswagen.
După cum anunța Promotor încă din octombrie anul trecut, fabrica Volkswagen din Slovacia ar fi preferată pentru producerea Passat și Superb, încă din acel moment proiectul din Turcia fiind privit ca incert. Surse din cadrul Grupului Volkswagen au confirmat acum pentru Automobilwoche că planurile pentru viitoarea fabrică din Turcia au fost anulate.
Noua unitate de producție care ar fi trebuit să fie construită în Turcia, la Emden, lângă Izmir, ar fi trebuit să aducă 4.000 de locuri de muncă și o investiție de peste 1,3 miliarde de euro. Blestem sau nu, turcii nu vor beneficia de acești bani. Ironia sorții este că nici România sau Bulgaria nu au nimic de câștigat din această decizie, singurii avantajați fiind slovacii. În fabrica din Bratislava