Blestemul Bechtel: Autostrada Transilvania, blocaj nou între Chiribiș și Biharia
Blestemul Bechtel pare să urmărească în continuare infrastructura rutieră a României. Autostrada Transilvania, începută de Bechtel, înregistrează un blocaj nou între Chiribiș și Biharia, pe un lot care a fost atribuit în urmă cu numai câteva luni.
Sectorul cuprins între Chiribiș și Biharia, care măsoară 28,55 kilometri, a fost adjudecat anul trecut de o asociere de firme din România și Slovacia, condusă de Trameco. Contractul prevede 6 luni de proiectare și 18 de execuție, pentru 326 de milioane de lei plus TVA. Acum, constructorul solicită 30 de milioane de euro (aproape jumătate din valoarea licitată) în plus, pentru lucrări suplimentare. CNAIR refuză plata lucrărilor, astfel că șantierul din Bihor s-ar putea închide chiar înainte de a începe.
„Patru dintre structurile începute sunt fundate direct pe sol. De-a lungul timpului, gropile unde s-au turnat betoane au rămas deschise, iar apa din precipitații s-a infiltrat iar terenul nu mai are capacitatea portantă necesară, așa că trebuie executate niște lucrări de fundare indirectă”, explică Marius Camber, reprezentantul antreprenorului, pentru Digi24.ro.
Constructorul a făcut organizarea de șantier, dar pentru a începe lucrările așteaptă un aviz de la CNAIR pentru noul proiect tehnic. Acesta prevede lucrări suplimentare de 30 de milioane de euro. CNAIR și constructorul care a câștigat licitația pentru lotul 3C2 al Autostrăzii A3 poartă discuții din martie pentru aprobarea noului proiect tehnic. În cazul în care negocierile vor eșua, contractul ar putea fi reziliat iar licitația va trebui reluată de la zero. Acest lucru ar însemna o întârziere de doi ani în construcția acestui tronson.
Autostrada Transilvania, blocaj nou între Chiribiș și Biharia. Contractul ar putea fi reziliat
Potrivit lui Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructură, există două soluții pentru deblocarea situației. Fie compania de drumuri și constructorul negociază și ajung la o înțelegere legat de cât costă, de fapt, lucrările suplimentare care ar trebui făcute, fie se adiționează contractul cât este posibil iar pentru restul de lucrări rămase să se facă o licitație separată.
„Dacă nu se alege niciuna dintre ele, atunci vorbim de reziliere. Dacă se ajunge la reziliere, antreprenorul are șanse mari să ia certificat negativ de la compania de drumuri, pentru că, de bine, de rău, a spus că face la licitație și a semnat contractul. Atât timp cât ai câștigat licitația și ai câștigat contractul îți asumi că faci autostrada în termenii pe care i-ai semnat.
Antreprenorul probabil că știa, când a semnat, că nu o să facă în banii pe care i-a licitat. A sublicitat, toată lumea a fost de acord și acum trebuie să vedem pe unde scoatem cămașa pentru că antreprenorul cere mult mai mult decât se permite din punct de vedere legal să se adiționeze contractul”, spune Ionuț Ciurea.
Noul blocaj întârzie și mai mult perspectiva circulației neîntrerupte între Cluj și Vama Borș, pe traseul celebrei autostrăzi Bechtel. Doar puțin peste 5 kilometri din Autostrada A3 sunt finalizați în Bihor, aceștia făcând legătura cu rețeaua de autostrăzi din vestul Europei, prin punctul de frontieră Borș 2. În schimb, în direcția spre Cluj Napoca, Autostrada A3 se termină în câmp.