Best Engine of the Year 2008
Competiţia "Best Engine of the Year" şi în acest an a fost dominată şi câstigată de puternicul şi economicul propulsor bi-turbo de 3 litri cu şase cilindri în linie. Prin câştigarea pentru al doilea an consecutiv al marelui premiu, propulsorul bi-turbo de 3 litri egalează performanţa înregistrată de motorul BMW V10, desemant câştigător în 2005 şi 2006.
Cu un total de 380 de puncte, propulsorul BMW şi-a asigurat primul loc, având un avans de 93 de puncte faţă de ocupantul locului 2 şi anume motorul grupului VW, 1,4 TSI. Locul al treilea este ocupat tot de un propulsor VW şi anume 2,0 litri FSI.
Cei 65 de jurnalişti, membri ai juriului, au fost convinşi de performanţele dimanice, dar şi cele de consum ale propulsorului BMW cu şase cilindri în linie. Puterea maximă a acestuia este de 306 CP, în condiţiile unui consum foarte redus (aproximativ 9 litri/100 km). Motorul beneficiază de injecţie directă de mare precizie şi de două turbocompresoare, unul destinat turaţiilor reduse şi unul care funcţionează doar la turaţii foarte mari.
Adoptarea injecţiei directe de mare precizie a făcut posibil ca raportul de compresie să fie foarte mare (10,2:1), fapt care îmbunătăţeste arderea amestecului aer-combustibil, rezultând un consum redus de carburant şi creşterea puterii motorului. Acest tip de injecţie face parte din pachetul tehnologic , prin care BMW a dorit reducerea consumului de carburant, respectiv a emisilor CO2 şi creşterea puterii.
În afară de cel mai bun motor al anului, au mai existat alţi 11 câstigători, din categorii care cuprind întreaga paletă de propulsoare. Promotor.ro vă prezintă mai jos lista celor 11 categorii:
International Engine of the Year | BMW 3 litri Bi Turbo (135, 335, X6) | VW 1.4 litri TSI Twincharger (VW Golf, Touran, Tiguan, Jetta) | VW/Audi 2 litri 4-cilindri Turbo FSI (A3, A4 Cabrio, A6, TT, Eos, Jetta, Skoda Octavia, Seat Altea, León, Golf GTi) |
Best New Engine | BMW Diesel 2 litri Bi Turbo (123d) | BMW 4 litri V8 (M3) | Subaru Diesel 2 litri Boxer Turbo (Outback) |
Green Engine Of The Year | Toyota Hibrid 1.5 litri (Prius) | BMW Diesel 2 litri (118d, 318d) (Stop-start) | VW 1.4 litri TSI Twincharger (VW Golf, Touran, Tiguan, Jetta (140/170bhp) |
Best Performance Engine | Porsche 3.6 litri Turbo (911 Turbo, GT2) | BMW 5 litri V10 (M5, M6) | BMW 4 litri V8 (M3) |
Sub 1 litru | Toyota 1 litri 3-cilindri (Aygo,Yaris/Echo/Vitz, Citroën C1, Peugeot 107, Subaru Justy) | Smart Diesel 799cc (Smart Fortwo) | Mitsubishi 999cc 3-cilindri Turbo (Smart Fortwo) |
1 litri – 1.4 litri | VW 1.4 litri TSI Twincharger (VW Golf, Touran, Tiguan, Jetta (140/170bhp)) | VW 1.4 litri TSI (Audi A3, Seat León, Altea, VW Golf, Eos, Jetta, Passat (125bhp)) | Fiat 1.4 litri Turbo (Bravo) |
1.4 litri – 1.8 litri | BMW-PSA 1.6 litri Turbo (MINI Cooper S, Clubman, Peugeot 207, 308) | Audi 1.8 litri Turbo FSI (A3, A5, Seat Leon, Altea, Toledo, Skoda Octavia, Volkswagen Passat) | Toyota Hybrid 1.5 litri (Prius) |
1.8 litri – 2 litri | VW/Audi 2 litri Turbo FSI (A3, A4 Cabrio, A6, TT, Eos, Jetta, Golf GTi, Škoda Octavia, Seat Altea, Leon) | BMW Diesel 2 litri Bi Turbo (123d) | Subaru Diesel 2 litri Boxer Turbo (Outback) |
2 litri – 2.5 litri | Subaru 2.5 litri flat four Turbo (Forester, Impreza) | BMW 2.5 litri 6-cilindri (Z4, X3) | Honda Diesel 2.2 litri (Civic, Accord (Europe), CR-V, FR-V) |
2.5 litri – 3 litri | BMW 3 litri Bi Turbo (135, 335, X6) | BMW Diesel 3 litri Bi Turbo (335d, 535d, X3 ,635d, X5) | Audi/VW Diesel 3 litri V6 (A4, A5, A6, Allroad, A8, Q7, Touareg, Phaeton) |
3 litri – 4 litri | BMW 4 litri V8 (M3) | Porsche 3.6 litri Turbo (911 Turbo, GT2) | Nissan 3.8 litri Bi Turbo (GT-R) |
Peste 4 litri | BMW 5 litri V10 (M5, M6) | Mercedes-AMG 6.2 litri (C, CLK, E, CLS, S, SL, ML, R) | Ferrari 6 litri V12 (599 GTB) |