Best Cars 2007 – Auto Express
În cadrul galei "New Car Honours", care decernează premiile pentru cele mai bune maşini lansate în fiecare an, revista britanică Auto Express, cea mai vândută în insulă, a desemnat noul Ford Mondeo drept "Best Car of the Year 2007". Specialiştii revistei au apreciat că Mondeo este cel mai stilat model produs până acum de Ford, impunând noi standarde în clasa berlinelor medii familiale.
Ford trece printr-o perioadă financiară mai dificilă, debarasându-se deja de Aston Martin, iar pentru Jaguar şi Land Rover se aşteaptă ofertele celor interesaţi. Deşi oficialii dezmint o posibilă vânzare a Volvo, zvonurile sunt din ce în ce mai serioase în acest sens. Cu toate acestea, divizia europeană a concernului a reuşit o redresare prin noua gamă, ba chiar a găsit resurse pentru recenta achiziţie a fabricii de la Craiova.
Auto Express a mai premiat şi Vauxhall Corsa (marca geamănă a lui Opel în Marea Britanie) în categoria citadinelor, Honda Civic şi Civic Type R în categoriile familistelor compacte, respectiv hot-hatch, Citroen C4 Picasso în categoria monovolumelor.